Totul după ce câțiva necunoscuți ar fi încercat să fure banii dintr-un bancomat din Kiev și au detonat un obiect explozibil în apropierea acestuia.
Presa relatează că bancomatul afectat se afla chiar la sediul unei bănci.
Ca urmare, geamurile au fost sparte, o parte din pod s-a prăbușit, mai multe bancnote au fost împrăștiate în stradă, iar bucățile de sticlă au ajuns la o distanță de 20 de metri.
Nicio persoană nu a avut de suferit din cauza exploziei.
Polițiștii ucraineni au stabilit deja că ar fi fost implicate două persoane și urmează să identifice suspecții.