Zeci de mii de polonezi au ieșit în stradă, împotriva Guvernului

65_main_ukr

Mai multe zeci de mii de polonezi au manifestat marți în toată țara cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la declararea stării de asediu în regimul comunist, protestatarii acuzând guvernul populist al partidului Dreptate și Justiție (PiS) de restrângerea libertăților democratice, informează AFP.

La Varșovia, manifestanții s-au reunit simbolic în fața fostului sediu al Partidului comunist polonez (POUP), mărșăluind apoi spre sediul partidului aflat la putere.

„În prezent, la fel ca acum 35 de ani, puterea noastră ne atacă, ne privează de libertățile noastre. În prezent, noi trebuie să fim toți împreună, solidari, pentru că solidaritatea ne unește astăzi, la fel cum ne unise în trecut’, a declarat Mateusz Kijowski, liderul Comitetului apărării democrației (KOD).

Participanții au adus un omagiu victimelor stării de asediu, impusă în 13 decembrie 1981 de generalul Wojciech Jaruzelski cu scopul de a pune capăt mișcării Solidaritatea.

Manifestații antiguvernamentale au avut loc în peste 80 de orașe din țară, potrivit presei.

Partidul aflat la putere a organizat la Varșovia propria sa comemorare a evenimentelor din 1981, la care au participat câteva mii de persoane.

Președintele PiS, Jaroslaw Kaczynski, a criticat opoziția ‘care încearcă să compare puterea actuală cu cea din trecut, reinstituirea ordinii în Polonia (de către PiS) cu starea de asediu, țara Europei în care există mai multe libertăți’ decât în cea de acum 35 de ani.

La rândul său, ministrul polonez al apărării a anunțat că generalul Wojciech Jaruzelski și ministrul său de interne, generalul Czeslaw Kiszczak, vor fi degradați postum.

„Lansăm demersuri legale pentru a-i priva pe Jaruzelski și pe Kiszczak de gradul lor militar. Criminalii responsabili de acțiuni militare împotriva propriei lor națiuni nu merită să poarte aceste grade”, a declarat ministrul Antoni Macierewicz.

Sursa: Agerpres.ro

Добавить комментарий