Zelenski la Mariupol: Vrem ca oamenii care locuiesc de cealaltă parte, să vadă că Ucraina înfloreşte

images_cms-image-000071917

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a vizitat pentru prima oară, orașul Mariupol. Ultimul mare oraș din estul ţării aflat sub contorul autorităților ucrainene, Mariupol a sărbătorit recent cinci ani de la eliberarea sa de rebeli proruși.

„Trebuie, acum, să acordăm din nou maximum de atenţie Donbasului”, a declarat sâmbătă pentru presă, la sosirea sa la Mariupol, Zelenski.

„Acesta este pământul nostru, iar noi vrem ca oamenii care locuiesc de cealaltă parte, în  teritorii temporar ocupate, să vadă că Ucraina înfloreşte aici”, a declarat el, potrivit deschide.md.

Șeful statului a reiterat că principalul său obiectiv este să pună capăt războiului în estul Ucrainei şi să restaureze autoritatea guvernului în toate teritoriile ţării care nu se află în prezent sub controlul acestuia.

„Este poporul nostru, suntem cu toţii ucraineni”, a subliniat el.

La Mariupol, Zelenski a asistat la manevre ale Forţelor navale ucrainene, la care au participat grăniceri, Garda Naţională şi scafandri genişti.

Добавить комментарий