La scurt timp după ce administrația de la Teheran a recunoscut că zborul 752 al companiei Ukrainian International Airlines a fost doborât din cauza unei erori umane, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit cu o reacție, în care a cerut Iranului recunoașterea deplină a vinovăției.
Într-o adresare oficială, Volodimir Zelenski a apreciat faptul că autoritățile din Iran au recunoscut că au doborât avionul cu 176 de pasageri la bord.
„Dimineața nu a fost una bună, dar a adus adevărul, se arată în mesajul oficialului. Chiar înainte de încheierea misiunii Comisiei Internaționale, Iranul s-a pledat vinovat de prăbușirea avionului ucrainean”.
În continuare, Zelenski a declarat că Ucraina insistă „pe admiterea deplină a vinovăției. Ne așteptăm ca să ne asigure cu disponibilitatea sa pentru o investigație completă și deschisă, aducerea celor responsabili în justiție, repatrierea cadavrelor celor morți, plata despăgubirilor și cu scuze oficiale pe canale diplomatice.”
De asemenea, oficialul și-a exprimat speranța că ancheta va continua fără întârzieri artificiale și obstacole. „Cei 45 de profesioniști au nevoie de acces complet și de implicare pentru a stabili dreptatea”.
Amintim că la trei zile de la tragedia aviatică din apropiere de Teheran, înalții oficiali ai Iranului au recunoscut că zborul 752 al companiei Ukrainian International Airlines a fost doborât în mod neintenționat de o rachetă.
„La câteva ore după operațiunea cu rachete din Irak, zborurile militare americane din jurul granițelor Iranului s-au intensificat și reprezentanții armatei iraniene au raportat că văd ținte aeriene ce se îndreaptă către centre strategice ale Iranului”, se arată într-un comunicat transmis de armata iraniană.
Amintim că în dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, un avion ucrainean s-a prăbușit în Teheran. În această tragedie aviatică și-au pierdut viața 176 de persoane din șapte țări ale lumii.