Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a spulberat, într-o întâlnire cu miniștrii de externe din Suedia și Polonia, ipoteza că ar fi câștigat alegerile cu susținerea Moscovei. El a mulțumit celor doi ambasadori pentru sprijinul acordat Ucrainei, pentru apărarea suveranității și integrității țării și a adăugat că speră că statele membre Uniunii Europene își vor menține sancțiunile împotriva Rusiei până când Moscova va returna teritoriile ocupate.
„Vă mulţumesc pentru susţinerea politicii de sancţiuni împotriva Rusiei şi sper ca ea să continue până când teritoriile ucrainene vor fi integral returnate Kievului” a declarat Zelenski, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul președinției.
De asemenea, și-a exprimat muțumirile și pentru ajutorul privind problema prizonierilor ucrainieni deținuti de statul rus și de separatiștii din regiunea ucraineană Donbas.
În plus Zelensky a menționat că „al doilea front pentru Ucraina” va fi lupta împotriva corupției, a stagnării economice și a sărăciei.
Volodimir Zelenski a promis că va continua sa lupte pentru integrarea Ucrainei în UE și NATO.
De cealaltă parte, cei doi miniștrii de externe au reafirmat că vor continua sprijinul acordat până în prezent și vor susține Ucraina în ceea ce privește aderarea la UE.