Ziua în care se dezleagă limba cucului și anunță sosirea primăverii

07 04 F 1

Biserica Ortodoxă Ucraineană continuă să se conducă după calendarul iulian. La 7 aprilie este sărbătorit, pe stil vechi, praznicul Bunavestirii.

Bunavestire sau Blagoveștenie este o sărbătoare creștină care marchează momentul în care Arhanghelul Gabriel a anunțat-o pe Fecioara Maria că-l va naște pe Iisus. În Bucovina, există credința că este o sărbătoare tot atât de mare ca și Paștele, pentru că, dacă nu ar fi Bunavestire, nu ar fi nici Paștele. Se mai crede că, după cum este vremea în această zi, tot așa va fi și în Duminica Paștelui. Dacă în noaptea dinspre Bunavestire a fost cer senin și stelele au strălucit cu putere pe firmament, atunci va fi recolta bogată peste an.

O legendă ne spune că, într-un an, Paștele a căzut în ziua de Blagoveștenie. După cum este datina, lumea a mers la biserică, unde s-a citit Liturghia Paștelui, însă despre Bunavestire nu s-a spus nimic. După ce au fost rostite rugăciunile Învierii, lumea aștepta să se facă ziuă, dar se aștepta în zadar, pentru că zorile nu mai apăreau. Stând oamenii pe gânduri, și-au adus aminte că în ziua aceea nu este doar Paștele, ci și Bunavestire, pentru care au făcut imediat slujbă. Cum au săvârșit și acest ritual religios, s-a ridicat întunericul, s-a înseninat și s-a făcut ziuă. Dar, spre marea lor mirare, oamenii văzură că nu este dimineață, ci soarele se află la amiază. De atunci, se spune, Paștele nu mai cade niciodată deodată cu Bunavestire, ci mai apoi. Se mai spune că Soarele este totdeauna supărat, doar de două ori pe an este vesel: la Blagoveștenie și la Paște, zile când este luminos și joacă de parcă ar fi trei sori.

Ziua se mai numește și Ziua cucului, pentru că, în această zi, se spune că se dezleagă limba cucului, el începe din nou să cânte și o face fie până la Sânziene, fie până la Sânpetru, când, înecându-se cu orez, amuțește și se transformă în uliu. Apoi, rămâne în această ipostază până în primăvara următoare. Cântecul lui din această zi are însă o dublă semnificație: vestește pe de o parte revenirea lui la forma inițială, de pasăre cântătoare, iar pe de alta vestește sosirea primăverii. Fetele aflate la vârsta căsătoriei ascultă cântecul cucului, pentru a afla peste câți ani se vor mărita, după câte sunete caracteristice scoate pasărea. Se mai crede că, dacă pasărea cântă prima dată în spatele sau în stânga celui care îl aude, acestuia îi va merge rău. Îi va merge bine, dacă îi cântă în față sau în dreapta.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com 

Добавить комментарий