De numele lui Petru Movilă este legată o întreagă epocă din istoria ortodoxiei. A fost un caz rar, când un descendent demn, din neam de domnitori moldoveni, nimerind în Ucraina, a jucat un rol deosebit în istoria poporului ei. Feciorul domnitorului Moldovei Simion Movilă, Petru, a activat ca arhimandrit al Lavrei Pecerska şi ca mitropolit al Kievului, Haliciului şi a toată Rusia numai 20 de ani însă a făcut incomparabil mai mult decât au realizat predecesorii săi pe parcursul unei perioade îndelungate. Anume în „perioada movileană” Biserica Ortodoxă Ucraineană a atins un nivel de dezvoltare destul de înalt, radiind lumină asupra întregii ortodoxii. De aceea unii cercetători îşi pun aceiaşi întrebare ca şi savantul ucrainean Iuri Venelin: „E o chestiune discutabilă care Petru a înfăptuit reforme mai importante, pentru a merita să fie numit „cel Mare” – Pentru I sau Petru Movilă?”.
Viitorul mitropolit al Kievului şi „înnoitor al ortodoxiei” a văzut lumina zilei la 21 decembrie 1596, în familia domnitorului Moldovei şi al Munteniei, Simion Movilă. Există două legende istorice, în care se caută explicarea genealogiei lui Petru Movilă. Cronicarul Ion Neculce povesteşte despre un episod al luptei lui Ştefan cel Mare din 1486 împotriva ungurilor. În acea bătălie viteazul domn şi-a pierdut calul. Aprodul Purice l-a dat pe al său, făcându-se movilă ca Ştefan cel Mare să poată urca în şa. Pentru aceasta aprodul a fost răsplătit din plin şi i s-a dat numele de Movilă. El e şi considerat strămoşul lui Petru Movilă.
Cea de a doua legendă provine din izvoare poloneze. În cartea „Herbarz Polski”, editată la Kiev în 1632, cu un an înainte de urcarea lui Petru Movilă pe scaunul mitropolitan, se constată că întemeietor al neamului Movileştilor a fost un oarecare Mucius Scaevola, urmaşii căruia au trecut de la Roma în Grecia, apoi în Moldova. Aşa crede şi autorul acelei cărţi. În prefaţă la „Apostolul” slav, tipărit de Mihail Sliuzka la Lviv, în iunie 1638, şi dedicată lui Petru Movilă, e scris că „neamul preasfinţiei tale din moşi-strămoşi este domnesc… însă de la acel vechiu bătrân, ales prin fapte de vitejie, de la nobilul Mucius Scaevola îţi tragi originea”. Ambele legende vor să accentueze rădăcinile adânci ale acestei viţe domneşti şi să explice de unde provine numele ei. La sfârşitul secolului al XV-lea apar date veridice despre existenţa ei. Pe vremea lui Ştefan cel Mare un oarecare Movilă a fost pârcălab al cetăţii Hotinului.
Alte legende despre sfântul patron al vechii capitale a lui Alexandru cel Bun – Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, însoţesc copilăria lui Petru Movilă. Multe din minunile arătate de moaştele acestui sfânt au fost notate mai târziu de mitropolitul Petru Movilă în lucrarea despre minunile sfinţilor din Biserica Răsăritului. Pe moşia Rubiejovka din Podolia, pe care o cumpărase, Petru Movilă a ridicat o biserică şi i-a pus hramul Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
La 2 octombrie 1607 domnitorul Moldovei, Simion Movilă, este otrăvit şi familia sa numeroasă îşi găseşte refugiu în Polonia, la rude. Neamul Movileştilor a avut o orientare propoloneză numai în domeniul politicii, rămânând fidel credinţei ortodoxe. Fraţii Ieremia şi Simion Movilă au fost „părtaşii” Frăţiei de la Lviv, jertfind mijloace financiare pentru înălţarea bisericii de acolo, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, numită şi biserica volohă. Vara lui Petru Movilă, Raina Vişneveţka, fiica lui Ieremia Movilă, s-a afirmat ca ctitoră de mănăstiri în Ucraina din stânga Niprului. Sora cea mai mică, Ana, soţia lui Stanislav Potocki, voievod de Cracovia, a rămas în credinţa ortodoxă şi, din anul 1630, a fost membră a Frăţiei de la Lviv.
Educaţia în spiritul aristocraţiei poloneze n-a fost un obstacol pentru Petru Movilă în păstrarea credinţei ortodoxe. Se presupune că la Şcoala Frăţiei de la Lviv el a primit cunoştinţele de bază, pentru a urma apoi studiile universitare în Europa Apuseană. „Familia Movilă, scrie Gheorghe Enaceanu, unul dintre biografii români ai lui Petru Movilă, nu considera ca leagăne ale ortodoxiei nici Ierusalimul, nici muntele Atos, ci mănăstirea Frăţiei de la Lviv”.
Petru Movilă participă la bătălia de la Hotin din 1621, unde, potrivit unui document al vremii, „s-a străduit să servească Reci Pospolita împotriva sultanului Osman, principalul duşman al coroanei poloneze şi al întregii creştinătăţi”. Sub zidurile cetăţii Hotin feciorul de domn moldovean vede vitejia hatmanului cazacilor zaporojeni, Petro Sagaidacinyi. Când în 1622, în urma rănii primite în luptele de la Hotin, la Kiev se stingea Petro Sagaidacinyi, pe bolta cerească a Ucrainei răsărea steaua lui Petru Movilă. În anul 1627, după cum remarcă Nicolae Iorga, „mitropolitul Iov (Boreţki – n.a.) câştigă pentru călugărie sufletul acestui tânăr, care avea ca bunic pe călugărul Ioanichie, ca tată şi unchi pe ctitorii Suceviţei, ca mamă pe călugăriţa Melania, şi pe care multe suferinţi şi prigoniri îl dezgustaseră de viaţa mirenilor şi de o ţară în care nu-şi putea afla rostul”.
Principele moldovean şi-a găsit rostul vieţii pe tărâm bisericesc, recunoscând că „atunci, când Dumnezeu m-a blagoslovit păstor în capitala mitropoliei kievene şi încă arhimandrit al lavrei Pecerska, eu, văzând decăderea credinţei cele adevărate în rândurile poporului rus, am jurat în faţa Atotputernicului că toată averea mea, moştenită de la părinţi, precum şi venitul de pe moşiile, ce aparţin locurilor sfinte şi mie încredinţate, să le folosesc parte la reînnoirea lăcaşelor Domnului ruinate, parte la înfiinţarea şcolilor la Kiev, la reînnoirea drepturilor şi libertăţilor poporului rus”. (Aici noţiunea „poporul rus”este echivalentă cu noţiunea „popor ucrainean”).
Graţie osârdiei lui Petru Movilă, pe lângă Lavra Pecerska a fost înfiinţată prima şcoală superioară din Ucraina. Mitropolitul a avut grijă şi de întocmirea programei de învăţământ, ea corespunzând modelului universităţilor europene. Petru Movilă a format pe lângă şcoală şi o bibliotecă bogată. Pe mijloacele sale financiare el îi întreţinea pe elevii nevoiaşi. La şcoala fondată de Petru Movilă a studiat ultimul cronicar român, Vartolomeu Măzăreanu, devenind şi membru al Academiei Movilene. Tot aici a făcut carte poetul basarabean Alexe Mateevici, autorul imnului consacrat limbii române.
Cu contribuţia lui Petru Movilă, la Iaşi a fost deschisă o şcoală pe lângă biserica Trei Ierarhi. La rugămintea domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, mitropolitul Kievului trimite la Iaşi un grup de profesori ucraineni în frunte cu Sofronie Pociaţki, fost rector al Academiei de la Kiev. Acesta era profesor de retorică şi la Kiev şi a predat acest obiect în limba latină. La Şcoala Superioară Domnească din Iaşi limba latină, de asemenea, a stat la baza învăţământului. După moartea lui Petru Movilă, în anul 1647, aici se trece la predarea obiectelor în limba elenă.
În aceiaşi perioadă începe să funcţioneze o şcoală la Târgovişte, în Muntenia. Aici procesul de învăţământ se desfăşoară sub controlul lui Udrişte Năsturel şi au fost aduşi şi profesori din Kiev.
În „Istoria bisericii române”, redactată de patriarhul Iustinian, aceste momente sunt caracterizate astfel: „Făclia culturii, aprinsă la Kiev, ne-a luminat şi pe noi, razele ei revărsându-se şi asupra altor popoare. Doar tipografiile lui Matei Basarab de la Câmpulung, Govora şi Târgovişte, precum şi cele ale lui Vasile Lupu de la Iaşi, au fost dăruite de Petru Movilă, sau cumpărate la Kiev de către domnii ţărilor româneşti”.
Cea mai importantă lucrare a lui Petru Movilă – „Mărturisirea ortodoxă”, lansată în 1640 la sinodul din Kiev şi în 1642 la sinodul din Iaşi, — este considerată drept manual de ortodoxie, aprobat atunci de patru patriarhii: de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Ea a fost tradusă în zeci de limbi, inclusiv în română. Un exemplar, în greacă şi latină, a „Mărturisirii ortodoxe”, trimis lui Ludovic al XVI-lea, se păstrează astăzi la Biblioteca Naţională din Paris.
O răspândire largă are şi o altă operă a lui – „Trebnicul”, care nu şi-a pierdut însemnătatea nici acum, la începutul celei de-a treia ere a creştinismului. Anume în această perioadă la Chişinău a apărut o nouă ediţie a ei în română.
Aproape toată viaţa sa Petru Movilă s-a aflat în afara graniţelor Moldovei, dar n-a încetat să menţină relaţii culturale şi bisericeşti cu ţările româneşti. El a fost un dar românesc făcut ortodoxiei, fiind mereu în contact cu realitatea vie a neamului său.
Vasile Carlașciuc
La Kiev, pe urmele lui Petru Movilă împreună cu profesorul Serghii Lucikanyn de la Universitatea Națională „T.Șevcenko”, academicianul Dmytro Stepovyk, animatorul vieții culturale românești din capitală, Adrian Capalb, și cu părintele Dimitrie Popescu de la Lavra Pecerska.