Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat pe 14 martie decretul prin care ziua de 15 martie 2021, când vor avea loc funeraliile scriitorului Nicolae Dabija, este declarată zi de doliu național în toată țara.
Doliul național este instituit „în semn de adâncă tristețe, cauzată de trecerea în eternitate a renumitului scriitor, susținător de frunte al mișcării de renaștere națională, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, academician și istoric literar”, se arată în decret.
În conformitate cu decretul prezidențial, pe 15 martie în întreaga țară drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 în memoria poetului se va ține un moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.
Totodată, autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor li se recomandă să renunțe la desfășurarea, în ziua de 15 martie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.
Scriitorul Nicolae Dabija a decedat, pe 13 martie, pe patul de spital, fiind răpus de COVID-19. Academicianul a pierdut lupta cu virusul la vârsta de 72 de ani.
Nicolae Dabija a fost scriitor, istoric literar şi om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova. Timp de mai mulţi ani a condus săptămânalul Literatura şi Arta.
Autor a peste 80 de volume de poezii, eseuri și publicistică (unele traduse şi publicate în SUA, Brazilia, Franța, Italia, Federaţia Rusă ș.a.). Revista americană de poezie Cold Mountain Review îl numește pe Nicolae Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)