15 proiecte și 14 locuri premiante – o performanță încântătoare a elevilor ucraineni, obținută la București

Screenshot_2

În ultima decadă a lunii aprilie, la București s-a desfășurat cel de-al XVIII-lea Concurs internațional al tehnologiilor computerizate INFOMATRIX-2019. În cadrul lui 785 de participanți din 36 de țări au prezentat 347 de proiecte la șase secțiuni. Pentru echipa ucraineană aceasta a fost o evoluare jubiliară – pentru a zecea oară învingătorii etapei naționale își prezintă lucrările la unul dintre cele mai prestigioase concursuri ale elevilor din întreaga lume. Cei mai buni tineri cunoscători ai tehnologiilor computerizate din Ucraina au propus juriului internațional 15 proiecte și au ocupat 14 locuri premiante.

Tinerii ucraineni au câștigat trei medalii de aur. Serghii Lysin, elev în clasa a 10-a de la Liceul politehnic al Universității Naționale a Ucrainei „Institutul Politehnic „I. Sikorski” din Kiev” a elaborat un robot dirijat cu ajutorul vocii, primind astfel cea mai înaltă distincție la secțiunea „Dirijare cu ajutorul aparatelor”. La secțiunea „Film de scurt metraj” medalia de aur i-a revenit lui Oleksandr Fedorov, elevul clasei a 11-a de la Școala medie nr. 17 din Jitomir, pentru o elaborare de autor. Al treilea medaliat cu aur este Svitlana Novițka, elevă în clasa a 9-a de la aceeași scoală din Jitomir, care la secțiunea „Artă computerizată” s-a prezentat cu elaborarea de autor „Eliberarea Enveriei”.

Ucraina are și patru elevi distinși cu medalia de argint la Concursul internațional. Este vorba de Leontii Moiseenko, cursant în anul II al Colegiului profesional cu pregătire intensificată militară și fizică din Kiev, discipol al Micii Academii. La secțiunea „Programare” a propus o elaborare de autor referitoare la platforma virtuală. La secțiunea „Dirijare cu ajutorul aparatelor”, cu medalie de aur a fost apreciată elaborarea de autor „Cercetarea rețelei neuron pentru citirea cifrelor din manuscrise”, realizată de elevul clasei a 10-a de la Liceul orășenesc din Jitomir al Universității Tehnologice de Stat din acest oraș. La aceeași secțiune a primit medalie de argint și Oleg Belous, elev în clasa a 10-a a Liceului de fizică și tehnică din Herson de pe lângă Universitatea Națională Tehnică din Herson și Universitatea Națională din Dnipro. Și ultima medalie de argint i-a revenit elevei din clasa a 9-a de la Școala medie nr.65 din Odesa, Sofia Kirillova, care la secțiunea „Artă computerizată” a propus proiectul „Dependență de gadget”.

Echipa Ucrainei are la activul său și șapte medalii de bronz. La secțiunea „Tehnica robotizată – Drone race”, Pavlo Gryțiuk, cursant în anul II la Colegiul profesional cu pregătire intensificată militară și fizică din Kiev, discipol al Micii Academii, a fost al treilea cu elaborarea „Drone-1”. Oleksii Bobro, colegul lui Pavlo Gryțiuk, a ocupat locul trei la secțiunea „Film de scurt metraj”. La această categorie a fost medaliat cu bronz și Maksym Diatlov, elev în anul II la Școala tehnico-profesională metalurgică superioară din Mariupol, regiunea Donețk. Au fost premiați cu medalii de bronz Danilo Dunaenko, elev în clasa a 10-a de la Școala medie nr. 65 din Odesa (secțiunea „Programare”), Matvii Cepur, elev în clasa a 8-a de la Școala medie nr. 97 din Dnipro (secțiunea „Dirijare cu ajutorul aparatelor”), Marina Zolotariova, elevă în clasa a 10-a de la Școala medie nr. 65 din Odesa (secțiunea „Artă computerizată”), și Margareta Krivda, elevă în clasa a 9-a a Școlii specializate nr. 40 din Odesa (secțiunea „Artă computerizată”).

Numai un singur proiect, care nu a fost menționat cu medalii, a fost prezentat de Andrii Rodionov, cursant la Colegiul profesional cu pregătire intensificată militară și fizică din Kiev, discipol al Micii Academii. Însuși faptul participării cu succes la un asemenea concurs prestigios a mai mulţi discipoli de la această instituție de învățământ vorbește de la sine despre nivelul înalt de instruire de acolo. Pentru echipa ucraineană a fost organizată o excursie prin centrul istoric al Bucureștiului, elevii noștri au vizitat Palatul Parlamentului României. Ambasada Ucrainei în România i-a invitat pe elevii ucraineni la ea. Consilierul Eugen Levițchi le-a povestit elevilor despre activitatea instituției diplomatice, le-a mulțumit pentru participarea cu succes la Concursul internațional INFOMATRIX-2019.

Ion IGNAT,

directorul Gimnaziului nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți

Добавить комментарий