16 aprilie în calendarul bisericesc și în cel popular

16 04 2023 Ф 1

Anul acesta, la 16 aprilie este prăznuită Învierea Domnului Iisus Hristos. Este prima zi de Paște.

Învierea Domnului este un eveniment esențial al creștinismului, care a avut loc în ziua a treia după moartea lui Iisus. Deși niciunul dintre evangheliști nu a fost martor la învierea propriu-zisă, ei relatează evenimentele care au urmat după aceea, când femeile care au venit să ungă trupul lui Iisus au descoperit că mormântul era gol.

Conform evangheliilor, în dimineața de duminică, Maria Magdalena și alte femei au venit la mormântul lui Iisus, aducând miresme și aromate pentru a unge trupul său. Ajungând acolo, au descoperit că piatra care acoperea mormântul fusese rulată deoparte, iar mormântul era gol. Maria Magdalena, văzând că mormântul era gol, a fugit să-i anunțe pe ceilalți ucenici ai lui Iisus.

În timp ce Maria Magdalena alerga să-i anunțe pe ceilalți, celelalte femei au rămas la mormânt și au fost întâmpinate de un înger care le-a spus că Iisus a înviat și că trebuie să spună ucenicilor săi să se ducă în Galileea, unde îl vor vedea pe Iisus. Femeile au fugit să-i anunțe pe ceilalți ucenici ai lui Iisus și, în curând, toți au fost convinși de învierea lui Iisus. În următoarele săptămâni, Iisus a apărut de mai multe ori ucenicilor săi, demonstrându-le că era viu și că învierea sa era reală. Aceste întâlniri sunt consemnate în evanghelii și reprezintă baza credinței creștine în învierea lui Iisus și în puterea lui Dumnezeu de a învinge moartea.

Potrivit calendarului bisericesc pe stil nou, la 16 aprilie sunt pomenite Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina   Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia și Irina au fost surori și locuiau în apropierea cetății Aquileia în timpul împăratului Diocletian. În acea perioadă, Diocletian a poruncit uciderea părintelui Hrisogon, iar Dumnezeu i-a descoperit în vis lui Zoii, un preot în vârstă, locul unde se afla trupul neînsuflețit al părintelui Hrisogon. După ce batranul a luat trupul parintelui și l-a înmormântat după randuiala, Sfântul Hrisogon i s-a arătat în vis lui Zoii, descoperindu-i că peste nouă zile cele trei surori fecioare vor primi moarte martirică și că odată cu ele va muri și el.

După nouă zile, bătrânul Zoii a trecut la Domnul, iar cele trei surori au fost aduse înaintea împăratului. Fecioarele au refuzat să se închine idolilor, mărturisind cu tărie credința lor în Hristos, și au fost trimise în închisoare. După ce le-au torturat îndelung, judecătorul le-a trimis la moarte pe cele două surori mai mari, pe care le-a ars de vii, iar pe Irina a păstrat-o vie, cu gândul să o necinstească. Îngerul Domnului a păzit-o pe fecioară și nu a permis soldaților să se apropie de ea, ducând-o pe Irina pe un deal. După o zi, soldații, neputând ajunge la ea, au ucis-o cu arcul pe acel deal.

La 16 aprilie pe stil vechi este cinstit Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul. El s-a născut în Cezarea Bitiniei, Asia Mică, din părinţi evlavioşi. La opt zile de la naştere a rămas orfan de mamă, iar tatăl său, Filaret, a intrat în monahism, fiind crescut de bunica sa. După câțiva ani, Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul a intrat în Mănăstirea Sfântului Serghie din Medicion, Muntele Olimp. A fost hirotonit preot, apoi în anul 800, după trecerea la cele veşnice a stareţului Nichifor, Sfântul Nichita a fost numit egumen. Însă, în timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820) datorită dârzeniei cu care a apărat sfintele icoane, Sfântul Nichita a fost închis, supus unor chinuri groaznice şi în cele din urmă izolat în insula Sfintei Glicheria, din Marea Marmara, unde a fost chinuit timp de şase ani. După moartea împăratului Leon Armeanul, persecuţia împotriva creştinilor care cinsteau sfintele icoane a încetat, iar cei întemniţaţi au fost eliberaţi. Sfântul Nichita nu s-a mai întors în mănăstirea sa, ci a intrat în obştea unui schit aproape de Constantinopol unde a trecut la cele veşnice în anul 824.

Oamenii au observat că, dacă în dimineața acestei zile este ceață, va fi recoltă bogată de cereale. Dacă până acum nu s-au întors din  țările calde rândunelele, luna aprilie este posomorâtă și rece. Dacă mesteacănul și-a desfăcut frunzele, e timp favorabil pentru săditul cartofilor.

În zilele noastre, în natură au loc schimbări radicale și nu toate semnele timpului din bătrâni sunt actuale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий