16 mai în calendarul bisericesc și în cel popular

16 05 F 1

La 16 mai, stil nou, este cinstit Sfântul Teodor cel Sfințit. El este unul dintre sfinții din primele secole ale creștinismului.  Potrivit tradiției, Sfântul Teodor s-a născut și a crescut într-o familie păgână în regiunea Tebaida de Sus, Egipt, în secolul al IV-lea. La vârsta de 14 ani, a părăsit casa părintească și s-a dus la Mănăstirea Sfântului Pahomie, care era cunoscută pentru ascetismul și viața monastică riguroasă. La mănăstire, atât mama sa, cât și fratele său s-au alăturat vieții monahale. Teodor a trăit o viață în asceză și rugăciune, manifestând o puternică dorință de a trăi o viață apropiată de Dumnezeu. După moartea Sfântului Pahomie, Teodor a fost ales să-i urmeze în funcția de stareț și să conducă toate mănăstirile întemeiate de acesta. Sfântul Teodor cel Sfințit a devenit cunoscut pentru înțelepciunea și sfințenia sa, atrăgând mulți discipoli și admiratori. Se spune că a fost un model de virtute și că a făcut minuni în numele credinței. El a trăit într-o perioadă tulbure în istoria creștinismului, marcată de dispute teologice și persecuții asupra creștinilor. Sfântul Teodor cel Sfințit a murit pe 16 mai 367, lăsând în urmă un puternic impact asupra comunității monahale și a credincioșilor din acea perioadă. Este considerat unul dintre sfinții importanți ai Bisericii Ortodoxe.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 16 mai sunt prăznuiți Sfinții Mucenici Timotei și Mavra.  Sfinții Mucenici Timotei și Mavra au dobândit moarte martirică în anul 286, în vremea persecuțiilor din timpul împăratului Diocletian. Sfinții Mucenici Timotei și Mavra erau căsătoriți de numai douăzeci de zile atunci când au fost prinși și duși înaintea guvernatorului cetății Tebaida, Arianus.

Acesta întrebându-l-l pe Timotei cine este, mucenicul a răspuns ca este creștin și că fusese citeț în biserică. Atunci guvernatorul a încercat să-l intimideze, arătându-i toate instrumentele de tortură ce se găseau la fața locului. Însă Timotei l-a întrebat la rândul sau pe guvernator cum de nu vede mulțimea îngerilor din jurul sau care îl întăresc. Din acea clipa, Arianus a poruncit ca Timotei să fie supus la numeroase chinuri. La pătimirile sfântului a fost de față și soția sa Mavra, care a mărturisit la rândul ei credința în Hristos. După multe alte torturi, Timotei și Mavra au fost răstigniți față în față. Au rămas astfel timp de zece zile, vorbind unul către celălalt și întărindu-se, iar apoi au trecut la cele veșnice.

După semnele timpului din această zi oamenii încercau să prezică starea vremii în continuare și cum va fi vara. Roua de dimineață prevestește vreme frumoasă, iar dacă n-a căzut rouă, va ploua. De cântă privighetoarea, a doua jumătate a lunii mai va fi caldă. Dacă mălinul are multă floare, la vară vor fi puține ploi.

În zilele noastre au avut loc mari schimbări climatice și unele din aceste semne nu mai sunt actuale.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com   

 

Добавить комментарий