19 februarie în calendarul bisericesc şi în cel popular

19 02 2023 F 1

La 19 februarie, după calendarul bisericesc pe stil nou, sunt pomeniţi Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia.  Ei reprezintă un model al familiei autentice creștine, care au fost uniți întreaga viață în jurul propovăduirii lui Hristos.   Casa lor nu era numai Biserică, ci și spitalul, locurile  de adăpostire pentru toți străinii. Însuși Sfântul Apostol Pavel a fost primit și îngrijit cu dragoste frățească.   Întreaga familie împreună cu fostul lor rob Onisim au suferit prigoană și moarte martirică în timpul persecuției inițiată de împăratul Nero (54-68).  Filimon era un cetățean înstărit și totodată un creștin binecredincios din Colose. În casa lui se adunau creștinii din Colose și săvârșeau slujbele dumnezeiești. Mai târziu s-a învrednicit de a fi episcop. În vremea sfinților apostoli unii episcopi erau episcopi cu scaun, adică aveau o reședință episcopală într-o cetate, iar alții erau episcopi fără scaun și mergeau prin sate și cetăți, propovăduind învățătura Mântuitorului Hristos.  Conform tradiției, Sfântul Apostol Arhip era fiul sfinților Filimon și Apfia, și ucenic al sfântului apostol Pavel,  care îl numește „fratele nostru de arme”. Apfia, soția lui, a rămas în Colose și îngrijea de creștinii din acea cetate.

În această zi, pe stil vechi, este cinstit Sfântul Ierarh Vucol, episcopul Smirnei, Turcia. Acesta s-a deprins încă din copilăria sa cu bunătatea şi întreaga înţelepciune. Pentru aceasta Dumnezeu îl învrednici să fie ucenic al Sfântul Apostol Ioan, care îl sfinţi episcop al cetăţii Smirna în care pe atunci erau puţini oameni botezaţi. În întunericul păgânătăţii, Sfântul Vucol lumină ca o candelă aprinsă, strălucind cu bunătăţile, dar mai ales cu blândeţea şi smerenia, aducând pe mulţi la dreapta credinţă. Simţindu-şi aproape plecarea din lumea aceasta, încredinţă păstorirea turmei sale slăvitului Policarp. Fiind trupul său îngropat, din rânduiala dumnezeiască pe mormântul său crescu un răsad care dăruia tămăduire celor bolnavi.

Semnele timpului din ziua de 19 februarie arată că de e ger, primăvara va fi târzie, dar călduroasă. Apariţia curcubeului în această zi prevesteşte o primăvară timpurie şi ploioasă. De e mare stratul de zăpadă la această dată, e semn de belşug în cereale şi pomuşoare. Dacă s-au întors din locurile de iernare graurii şi sturzii, în curând va sosi primăvara.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий