Alianța Nord-Atlantică a declarat că nu este mulțumită de implementarea Programului Național Anual de către Kiev. Documentul în cauză definește lista și viteza implementării reformelor pentru a continua apropierea Ucrainei de Alianță.
Declarația în cauză a fost făcută joi la Bruxelles de către Ambasadorul Ucrainei la NATO, Vadym Prystaiko, notează ziarul Evropeiska Pravda (Adevărului European).
„NATO este nemulțumită de punerea în aplicare a planului anual și ne-a spus direct despre aceasta. Sunt nemulțumiți de ritmul punerii în aplicare a reformelor. Au mai existat astfel de programe anuale pe care nu le-am îndeplinit eficient”, a spus diplomatul.
Potrivit lui Prystyka, sarcinile mult prea ambițioase puse în fața Ucrainei au dus la întârzierea punerii în aplicare a planului amintit.
„Programul este ambițios în ceea ce privește mărimea și sfera de cuprindere a angajamentelor. Noi ne asumăm sarcini extrem de ambițioase, care nu pot fi îndeplinite”, spune Prystayka.
În același timp, el a subliniat că Ucraina nu renunță la angajamentele de adaptare a armatei la standardele NATO.