21 octombrie în calendarul bisericesc și în cel popular

21 10 Ф 1

La 21 octombrie, după calendarul ortodox pe stil nou, este cinstit Sfântul Ilarion cel Mare. El s-a născut în anul 291, în satul palestinian Tabatha. Trimis în Alexandria la studii, s-a familiarizat cu credinţa ortodoxă şi s-a botezat acolo. După ce a auzit despre vieţuirea asemeni îngerilor a Sfântului Antonie cel Mare, Ilarion a plecat să-l întâlnească şi să înveţe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors acasă la moartea părinţilor săi şi, împărţind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deşertul din vecinătatea oraşului Maium (Maiuma).

În deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post şi rugăciune neîncetată. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion şi numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau. În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit pe Sfântul Ilarion cu puterea izgonirii duhurilor necurate, eliberând cu harul primit multe suflete din legăturile vrăjmaşului. Cu şapte ani înainte de moartea sa, Sfântul Ilarion s-a mutat în Cipru, unde a trăit în singurătate până în clipa în care Domnul l-a chemat la EL.

La 21 octombrie, stil vechi, sunt prăznuiți Sfinţii Cuvioşi Pelaghia şi Trifon. Sfânta Cuvioasa Pelaghia a trăit în secolul al V-lea. A fost înzestrată de Dumnezeu cu o frumusețe trupească nemaivăzută. Înainte de a se converti la creștinism, se numea Margareta. Se spune că aceasta și-a folosit frumusețea spre desfrânare.  Pelaghia s-a convertit la creștinism, pocăindu-se pentru păcatele ei, datorită episcopului Non din Iliopoli. Acesta a botezat-o și i-a dat numele de Pelaghia.

Pe timpurile mai îndepărtate, în această zi oamenii se pregăteau activ pentru iarnă. Bărbaţii tăiau lemne şi verificau sobele. Se crede că, dacă în pădure sunt multe ciuperci şi ele sunt mari, iarna va fi lungă şi geroasă. Dacă până la această zi de pe mesteceni nu s-au scuturat toate frunzele, zăpada va cădea târziu. Dacă noaptea stelele pe cer par mai luminoase, vremea caldă şi frumoasă se va menţine până la finele lunii octombrie. Dacă ciocănitoarea ciuguleşte copacul în partea de jos, iarna va fi caldă, iar dacă în vârful lui – iarna va fi geroasă. De e zi cu soare și e frig, până la finele lui octombrie va ninge. Ceața de dimineață prevestește vreme caldă și însorită. Dacă a căzut bruma, în curând vremea se va răci și mai mult.

Din cauza schimbărilor climatice din ultimul timp, unele din aceste semne ale timpului din vechime și-au pierdut actualitatea.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий