La 21 octombrie 1097 a început Prima Cruciadă, inițiată în 1095 de către Papa Urban al II-lea pentru a recâștiga controlul asupra orașului sfânt Ierusalim și a Țării Sfinte creștine stăpânite la acel moment de către musulmani. Ceea ce a început ca un apel făcut cavalerilor francezi, s-a transformat rapid într-o incursiune pe scară largă, și o cucerire a teritoriilor aflate în afara Europei, în Orientul Mijlociu. Atât cavaleri, cât și țărani, din diferite națiuni ale Europei Occidentale, fără o conducere centralizată efectivă, au plecat pe uscat și pe mare spre Ierusalim și au ocupat orașul în iulie 1099, înființând Regatul Ierusalimului și celelalte state cruciate. Deși acestea au rezistat mai puțin de două sute de ani, Prima Cruciadă a reprezentat un moment important în expansiunea Lumii occidentale, fiind de asemenea și singura cruciadă – față de multele care au urmat – care și-a atins scopul, respectiv ocuparea Ierusalimului.
La 21 octombrie 1833 s-a născut chimistul şi industriaşul Alfred Nobel, inventatorul dinamitei. A înfiinţat fundaţia care-i poartă numele şi care decernează premiul care îi poartă numele în fiecare an. Alfred Nobel (1833-1896) a fost un chimist, inventator și om de afaceri suedez. S-a născut în Stockholm, iar la vârsta de şase ani s-a mutat împreună cu părinţii în Rusia unde tatăl sau a deschis o mica afacere. A studiat chimia în Paris, iar între anii 1852-1856 a lucrat în SUA sub îndrumarea inventatorului suedez John Ericsson. Reîntors în ţara natală, Nobel a început să lucreze şi chimist reuşind să creeze un explozibil pe baza de nitroglicerină, care a început să fie produsa în Suedia din 1864 şi mai apoi şi în alte ţări europene. În 1867 a patentat un alt tip de explozibil pe care l-a numit „dinamită”. Ca urmare a invenţiilor sale, Nobel a reuşit să acumuleze o avere impresionantă pe care a cedat-o fundaţiei care îi poartă numele pentru acordarea de premii celor mai buni reprezentanţi în mai multe domenii (chimie, fizică, literatură, medicină şi pace). Primii câştigători au fost anunţaţi în 1901. Ulterior (1969) a fost instituit în onoarea lui Alfred Nobel un premiu în economie.
La 21 octombrie 1891, la Brăila s-a născut poetul şi criticul literar Perpessicius (Dumitru Ştefan Panaitescu). Perpessicius s-a afirmat ca istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet, cercetător și editor al operei eminesciene. A fost autor al monumentalei ediţii critice din opera lui Mihai Eminescu, membru titular al Academiei Române. În 1914 obține licența în filologie romanică la Universitatea din Bucureşti. Pentru prima dată semnează cu pseudonimul Perpessicius în 1915, în revista „Cronica”, condusă de Gala Galaction şi Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, în 1916 este rănit și rămâne invalid de mâna dreaptă. A fost funcţionar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919), apoi profesor de limba română la licee din Oradea, Arad, Târgu Mureş, Brăila şi Bucureşti. De asemenea, a fost şef de secţie la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (1951-1954), director general al Bibliotecii Academiei Române (1957), director-fondator al revistei „Manuscriptum” (1970), precum şi director al Muzeului Literaturii Române (1957-1971). Perpessicius a devenit vestit prin scrierile sale „Repertoriu critic” – 1925, „Menţiuni critice” – 1928 – 1946, „Jurnal de lector” – 1944, „Eminesciana” – 1971 şi „Scriitori români” – 1989. Perpessicius s-a dedicat, începând din 1933, celor 15.000 de pagini ale manuscriselor lui Mihai Eminescu, rezultând ediţia critică a operei poetului („Opere”, I-VI, 1939-1963). Celor şase volume monumentale le-a anexat un imens material, reprezentând note şi variante, adnotări. Pentru editarea operei poetice eminesciene a primit, în 1954, Premiul de Stat. Perpessicius s-a stins din viaţă la 29 martie 1971. Criticul literar Nicolae Manolescu îi apreciază astfel contribuţia la dezvoltarea literaturii române: „Aproape uitat astăzi ca poet şi critic literar, Perpessicius continuă a se bucura de prestigiul celui mai important editor al lui Eminescu. Încheiată după moartea sa, de către alţii, monumentala ediţie de „Opere” începută în anii 30 ai secolului trecut i se atribuie în întregime, ca omagiu, dar şi ca o recunoaştere a meritului celui care i-a trasat liniile principale”.
La 21 octombrie 1947 a început cea mai amplă operaţiune de deportare a populaţiei din Vestul Ucrainei în Siberia. Ea a intrat în istorie cu denumirea „Vest”. În rezultatul ei, în ziua de 21 octombrie din Bucovina, Volynia, regiunile Ivano-Frankivsk, Rivne şi Ternopil au fost deportate 26.682 de familii sau 76.192 de persoane.
În ziua de 21 octombrie a anului 2016 a murit Vasile Andru, scriitor român. Vasile Andru s-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrinești, aflat din 1944 în Nordul Bucovinei, an în care familia Andrucovici trece clandestin frontiera, stabilindu-se în satul Muşeniţa, judeţul Suceava. Numele său real este Vasile Andrucovici. Părinții săi, Teodor Andrucovici și Ecaterina, erau agricultori. Şi-a făcut studiile la Universitatea din Iaşi. Vasile Andru a făcut stagii de documentare antropologică la Roma (1989) și la Paris (1990, 1991) și călătorii de studii în India cu bursa Sivananda (1992, 1996). Centrul Sivananda din Trivandrum-India i-a conferit titlul de master în filosofia Vedanta. A participat la simpozioane de istoria religiilor la Paris, Mount Abu, Kottayam, Loano. A călătorit la Muntele Athos (1997, 1998, 2004) și în Tibet. A debutat în 1969 cu articole în „România literară” și apoi a publicat mai mult de 25 de volume.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com