La 23 noiembrie, stil nou, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcei. Sfântul Cuvios Antonie de la Izerul Vâlcei este unul dintre sfinții români care s-au nevoit ca pustnic într-o peșteră din apropierea schitului Iezer. Părintele Ghelasie de la Frăsinei l-a asociat pe Sfântul Cuvios Antonie cu un „Mărgăritar de mult Preț, al plaiurilor Vâlcene”. Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcei sunt cinstite în biserica Schitului Iezer. Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcei era de neam român și a trăit în secolul al XVII-lea pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu. El se trăgea dintr-o familie de creștini din satele Olteniei.
Sfântul Antonie de la Iezer a crescut în rugăciune și dragoste față de Dumnezeu, înconjurat de mănăstiri, schituri și sihăstri. După o vreme, Antonie a cerut binecuvântare de la episcopul Ilarion pentru a merge în Sfântul Munte Athos. Acesta din urma nu i-a dat binecuvântarea dorită, intuind folosul pe care îl vor avea monahii din zonă de pe urma sa. Pentru o nesfârșită rugăciune, Sfântul Cuvios Antonie de la Izerul Vâlcei a luat binecuvântare de la starețul schitului și s-a retras într-o peșteră din Muntele Iezerul. Deoarece nu avea un locaș de rugăciune, cuviosul a primit și binecuvântarea de a-și săpa în stâncă un paraclis.
De asemenea, este cinstit Sfântul Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hirotonit episcop al Iconiei, cu voinţa lui Dumnezeu şi alegerea a tot poporul, în vremea împăraţilor Valentinian şi Valent, ajungând încă şi până în vremea marelui Teodosie şi a fiilor lui, în anii 374, învăţător făcându-se al dreptei credinţe şi cu vitejie stând pururea pomenitul împotriva eresurilor lui Arie şi ale lui Macedonie şi ale lui Eunomie, din care pricină, multe prigoniri şi necazuri a răbdat de la cei necredincioşi. El s-a arătat împreună-nevoitor al părinţilor celor 150 ce s-au adunat la Sfântul şi a toată lumea la doilea Sinod împotriva lui Macedonie Pnevmatomahul (adică luptătorul împotriva Sfântului Duh), fiind unul dintre ei, în anii 381. Iar după ce marele Teodosie a dat stăpânirea părţilor apusului Europei lui Valentinian cel tânăr şi a biruit pe tiranul Maxim, s-a întors la Constantinopol. Atunci marele Amfilohie, intrând la împăratul, l-a rugat să-i alunge pe arieni.
Împăratul a scris lege ca să fie izgoniţi ereticii departe de la cei drept-credincioşi. Iar pururea pomenitul acesta Amfilohie mulţi ani a păstorit turma lui Hristos şi a alcătuit învăţături drept-credincioase; şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a odihnit în pace.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 23 noiembrie este cinstit Sfântul Mucenic Orest, un medic misionar, care și-a folosit știința și priceperea pentru a da mărturie despre Hristos. A plătit pentru aceasta prețul martiriului. Sfântul Mucenic Orest a fost martirizat în cetatea Tianei din Capadocia în timpul împăratului roman persecutor al creștinilor, Dioclețian. În acea perioadă, prefectul provinciilor Cilicia și Capadocia era un anume Maxim. Într-una dintre vizitele datorate oficiului său a ajuns și în Tiana. Aici i s-a raportat existența unui medic creștin care prin cuvântările sale convingea pe cetățenii Tianei să renunțe la cultul idolilor. A interpretat aceasta ca fiind un fel de instigare la nesupunere civică, mai ales că acest cult al zeilor patriei era o datorie publică a cetățenilor și locuitorilor imperiului. L-a adus pe Oreste în fața sa și a încercat prin toate mijloacele posibile să îl determine să renunțe la credința creștină și să jertfească zeilor. Oreste nu a cedat și a mărturisit în mod public credința în singurul Dumnezeu existent arătând totodată iraționalitatea cinstirii idolilor păgâni. A fost aruncat apoi în temniță pentru ca după o săptămână să fie readus în fața judecătorului său. Torturile au continuat, dar Oreste a răbdat în mod slăvit orice încercare de a i se frânge voința și credința. În cele din urmă a fost legat de un cal sălbatic și a fost târât până când și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
În popor se spune că promoroaca de pe pomi este un semn că în curând vor veni şi gerurile. Dacă apa râurilor e acoperită cu gheaţă, iarna e aproape. Croncănitul ciorilor anunţă că vremea se va încălzi. Dacă s-a format stratul de zăpadă, iarna va fi caldă și moale. Dacă seara pe copaci este promoroacă, va ninge. Ceața se așterne pe pământ, vremea se va încălzi.
Unele din aceste semne ale timpului din vechime și-au pierdut actualitatea din motivul că clima din zilele noastre s-a schimbat.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com