25 ianuarie în calendarul bisericesc şi în cel popular

25 01 2023 F 2

La 25 ianuarie, după calendarul pe stil nou, sunt sărbătoriți Sfântul Grigorie de la Nazianz și Sfântul Bretanion. Sfântul Ierarh Grigorie   sau Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), s-a născut în anul 328 în cetatea Nazianz din Capadocia şi a trăit în perioada împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). Făcea parte dintr-o familie de neam ales, Sfinţii Grigorie cel Bătrân şi Nona. Tatăl său, deşi venise la credinţă de puţină vreme, a fost hirotonit episcop de Nazianz pentru vredniciile sale. Sfântul Grigorie a mers la școli importante din acea vreme, a învățat la Cezareea Capadociei, unde s-a împrietenit cu Sfântul Vasile, la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi la Atena, şcoala cea mai înaltă de atunci, unde a şi fost rugat să rămână ca

profesor.  Când a revenit în Capadocia, tatăl său l-a sfinţit preot, fără voia lui. Voind tatăl său să-l sfinţească episcop în locul său, Sfântul Grigorie a fugit în pustie, lângă Sfântul Vasile cel Mare, prietenul său, de unde s-a întors peste o vreme, fiind chemat în ajutor de tatăl său, ajuns la neputinţă din cauza bătrâneţii. Mai târziu a fost sfinţit episcop pentru cetatea Sasima, tot fără voia lui, de către Sfântul Vasile cel Mare. Era un cuvântător înnăscut. Iubea viaţa duhovnicească, poezia creştină şi teologia pe înţelesul oamenilor. Sfântul Grigorie a adus multe dovezi contra învăţăturilor greşite care tulburau atunci Biserica, el susţinând dumnezeirea Duhului Sfânt şi învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime.  Sfântul Grigorie s-a stins din viață pe 25 ianuarie 389-390.

Sfântul Bretanion a fost ucenicul Sfântului Vasile cel Mare. În 360 a fost numit Episcop al Tomisului și a condus Biserica Tomisului până aproape de anul 381.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 25 ianuarie este prăznuită Sfânta Muceniță Tatiana, cunoscută ca fiind ocrotitoarea femeilor credincioase. Sfânta Muceniță Tatiana a trăit în vremea domniei lui Alexandru Sever (223-235). Aceasta a refuzat să se căsătorească, alegând să trăiască pentru Hristos. Datorită vieţii sale, a fost aşezată în rândul diaconiţelor de Biserică din Roma, deşi nu avea mai mult de 15 ani.  Este dusă în templul zeului Apolo pentru a-i aduce jertfe. În loc de cinstirea zeului Apolo, ea se va ruga lui Hristos. În urma rugăciunii sale, s-a făcut cutremur, iar o parte a templului şi statuile zeului au fost distruse. În altă zi, muceniţa Tatiana a fost dusă la templul zeiţei Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Potrivit tradiţiei, templul a luat foc în momentul în care muceniţa s-a apropiat de el, căci au coborât fulgere din cer, la rugăciunea ei.

Dacă în această zi pe cer lucesc multe stele, este semn că primăvara va fi timpurie. Troienele înalte de zăpadă prevestesc o recoltă bogată. Dacă e zi însorită, păsările călătoare se vor întoarce mai devreme ca de obicei. Dacă de ziua Tatianei e cald și nu este zăpadă, întreaga iarnă va fi caldă, dar lungă. Dacă vântul adie dinspre miază zi,  vara va fi secetoasă.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий