La 26 august, stil nou, sunt sărbătoriți Sfinții Adrian și Natalia. Ei au fost soț și soție. Sfânta Natalia a trecut la cele veșnice lângă moaștele soțului ei, Sfântul Adrian. Sfinții Adrian și Natalia, soț și soție, au trăit în Nicomidia, în vremea împăratului Maximian. Spre deosebire de soția lui, Natalia, care era creștină, Adrian era păgân și pretor al Nicomidiei. Adrian a ales să devină creștin la vârsta de 28 de ani, după ce a văzut curajul a 23 de creștin din timpul unei persecuții. La 13 luni de la căsătoria cu Natalia, Adrian a fost întemnițat și torturat, împreună cu alți creștini. La torturarea lui Adrian a participat și soția acestuia, Natalia, încurajându-i credința. Natalia și-a îndemnat soțul să cugete asupra bunătăților cerești, spunându-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârșit; scurtă este suferința, dar slava muceniciei veșnică. Suferă durerea numai puțină vreme și curând te vei bucura cu îngerii”. Adrian și-a dat duhul după ce brațele și picioarele i-au fost strivite de ciocanul pe nicovală. După moarte, Adrian s-a arătat soției sale, iar Natalia a înțeles că urmează să treacă alături de soțul ei, în împărăția cerurilor. Nelegiuitul împărat a poruncit ca trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc. Natalia a ascuns, în taină, mâna soțului ei. Un potop a stins focul în care ardeau trupurile mucenicilor, iar credinciosul Eusebiu le-a dus la Arghiropole, într-o biserică. Natalia a fugit de un păgân care a cerut-o în căsătorie, la moaștele soțului ei. Ajunsă lângă Sfântul Adrian, Natalia s-a rugat mult și apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Natalia a fost îngropată lângă Mucenici.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, în această zi este pomenită mutarea moaștelor Preacuviosului Maxim Mărturisitorul. Sfântul Maxim a trăit pe vremea răucredinciosului împărat Constans al II-lea Pogonatul (641 — 668), nepotul lui Iraclie, și era filozof desavârșit. Împodobindu-se cu înțelepciune, toate avuțiile sale lăsându-le fratelui său, s-a făcut monah. Iar văzând cum creștea eresul monoteliților (adică al celor ce mărturisesc o singură voie în Domnul nostru Iisus Hristos), s-a aprins de dumnezeiasca râvnă, și s-a dus la Roma, unde a înduplecat pe Sfântul Martin, papa Romei, ca să adune un Sinod local, și să-i anatematizeze pe cei care cugetau acel eres, împreună și pe începătorul lui. A alcătuit Sfântul Martin și cărți împotriva acelui eres. Iar împăratul fiind înștiințat de aceasta, a trimis ca să-l aducă în cetatea Constantinopolului, și l-a înfățișat înaintea judecații sale. Iar sfântul pe ereticii ce se adunaseră acolo i-a rușinat cu cuvântul adevărului pe toți biruindu-i. După aceasta a fost izgonit în Tracia, tăindu-i-se mâna dreaptă și limba. De acolo, împreuna cu doi ucenici ai săi a fost trimis în părțile Laziei, însă și acolo cu Duhul lui Dumnezeu mărturisea și scria; fiindcă se spune ca după tăierea limbii i s-a făcut cu minune dumnezeiasca limba la loc și a vorbit curat cât a trăit. Apoi, la adânci bătrâneți, s-a dus către Domnul.
De obicei, după semnele timpului din această zi oamenii preziceau cum va fi luna septembrie și iarna. De adie vânt puternic, luna septembrie va fi ploioasă. De e vreme liniștită, în curând va ploua. Dacă pe mesteacăn încep să se îngălbenească frunzele, înghețurile vor veni repede. De e zi cu arșiță, iarna va fi geroasă. De e vreme rece, iarna va fi caldă. Dacă praful de pe drumuri se ridică în sus, vara va fi lungă, iar luna septembrie caldă. Dacă în râu apa începe să se răcească, în curând va sosi toamna.
Trebuie să ținem cont de faptul că în zilele noastre clima s-a schimbat mult și o parte din aceste semne ale timpului nu au valoarea lor inițială.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com