Istoricul zilei – 26 august: evenimente și personalități

26 08 IST 2

La 26 august 1510 a apărut „Octoihul”, a doua carte imprimată de ieromonahul și tipograful Macarie de la Târgoviște. „Octoihul” (sau Ohtoih, din greacă – „opt tonuri”) este o carte bisericească pentru cultul ortodox. Ea include  cântările fiecărei zile din săptămână pe opt glasuri (tonuri), fiecărei zile consacrându-i-se succesiv câte un glas. Octoihul mare cuprindea toate zilele săptămânii, în timp ce octoihul mic era un extras din cel mare, care cuprindea doar sâmbetele şi duminicile.

A doua carte imprimată de Macarie în Ţara Românească a fost „Octoihul”, ieşit de sub tipar la 26 august 1510, în timpul domniei lui Vlad cel Tânăr zis Vlăduţ  (1510-1512). În carte este indicat că ea a fost tipărită  „din porunca lui Io Vlad Voevod şi stăpânitor întregei Ţeri a Ungro-Vlahiei şi a celor de lângă Dunăre în anul 7018 (1510), ostenindu-se întru acesta ieromonachul Macarie”.

Macarie (1507-1512) a fost călugăr de provenienţă sârbă, preot, tipograf şi gravor în Ţara Românească, Veneţia, Muntenegru. Limba de tipărire a cărţilor sale a fost slavona. Învaţă meşteşugul tipografic la Veneţia, în tipografia lui Andreas Toressani. În 1496 Muntenegru a fost ocupat de turci și Macarie a trecut în Țara Românească, unde principele român Radu cel Mare (1495‑1508) i‑a pus la dispoziție o tipografie pe care, se presupune, ar fi achiziționat‑o tot de la Veneția. Această tipografie a fost instalată la Mănăstirea Dealu, reper cultural‑duhovnicesc cel mai apropiat de capitala țării. Sub patronajul domnilor Radu cel Mare şi Mihnea cel Rău se realizează tipărirea „Liturghierului”  în limba slavonă de redacţie mediobulgară. Frumoasele ornamente, frontispicii şi letrine roşii şi negre care împodobesc această rară tipăritură sunt inspirate din tradiţia manuscriselor şcolii lui Gavriil Uric de la Mănăstirea Neamţ.

Urmează  apoi „Octoihul”,  tipărit sub domnia lui Vlad cel Tânar, şi „Evanghelia” la comanda lui Neagoe Basarab. Ieromonahul Macarie, cum semnează epilogurile celor trei cărţi imprimate în Ţara Românească, nu mai este cunoscut după anul 1512. Setul de litere folosit în Muntenegru este altul decât cel folosit pe teritoriul românesc, ceea ce nu exclude identitatea lui Macarie, care putea fi un tipograf ambulant. Tipăriturile sale slavo-române poartă stema Ţării Româneşti şi unele elemente specifice decorării manuscriselor autohtone.

26 08 IST 1

La 26 august 1789,  la Versailles, Adunarea Națională Constituantă a adoptat Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, în care se enunțau câteva drepturi elementare individuale și colective ale tuturor oamenilor, pe baza căreia va fi adoptată, în 1848, „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. Adunarea Constituantă Franceză (9 iulie 1789 – 30 septembrie 1791) a fost un organ al puterii legislative în perioada revoluției din Franța. Constituția adoptată în 1791 a desființat privilegiile feudale, consacrând monarhia constituțională, în timp ce Biserica a fost pusă sub controlul statului. Adunarea Constituantă a fost urmată de Adunarea Legislativă, îndeplinind un rol istoric și transformând în trei ani Franța feudală într-o țară în care capitalismul s-a dezvoltat liber. La cererea poporului, Adunarea Constituantă s-a grăbit să adopte unele măsuri cu caracter social. În noaptea de 4 august („Noaptea minunilor”), nobilimea și clerul au renunțat „benevol” la privilegiile lor, astfel că este elaborat decretul care prevedea lichidarea feudalismului în Franța.

La 26 august 1834  a fost prezentată, la Iaşi (pentru celebrarea încoronării lui Mihai Sturza), prima lucrare dramatică românească inspirată din istoria naţională. Piesa „Dragoş, întâiul domn suveran al Moldovei” a fost scrisă de Gheorghe Asachi, pe muzica Elenei Asachi.

26 08 IST 3

La 26 august 1907 a decedat Iosif Vulcan, gazetar și scriitor român,  animator cultural, membru al Academiei Române.  Iosif Vulcan s-a născut la 31 martie 1841, la Holod Bihor,  într-o veche familie greco-catolică. Studiile primare le urmează în comuna Leta Mare, unde se mută cu familia în 1844. Din 1851 urmează studiile medii la Gimnaziul Premonstratens din Oradea.   La sfatul tatălui său, se înscrie la facultatea de drept  a Universităţii din Budapesta. Pe Iosif Vulcan cariera de avocat nu-l satisface însă, deoarece îndrăgea literatura.   În luna iunie a anului 1865 Iosif Vulcan întemeiază revista „Familia”,   al cărei program era de a răspândi cultura românească în Transilvania. În februarie 1866 Iosif Vulcan primește la sediul redacției, de la un privatist de la Gimnaziul din Cernăuţi o scrisoare însoțită de o poezie, „De-aș avea”, semnată de Mihail Eminovici. Redactorul „Familiei”  este încântat de poezia primită, permițându-și însă o modificare, și anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv, Iosif Vulcan este considerat «nașul literar» al celui mai mare poet român.

Pe lângă activitatea sa literară, Iosif Vulcan a fost și unul dintre promotorii teatrului românesc în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1870, alături de deputații români din Parlamentul Ungar, Iosif Vulcan a pus bazele Societății pentru crearea unui fond de teatru român.  Societatea a jucat un rol important nu doar în evoluția dramaturgiei românești, ci și în relațiile dintre români și maghiari. Prin articolul publicat în 1869, denumit „Să fondăm teatru național!”, Iosif Vulcan a atras de partea idealului teatral o mulțime de transilvăneni dornici de manifestări artistice românești. Până în 1907 el a participat la fiecare adunare generală a Societății care avea ca scop strângerea de capital pentru înființarea unui teatru românesc în Transilvania. Tot la inițiativa lui, revista „Familia” a devenit organul de presă reprezentativ pentru această Societate.

Fondatorul revistei „Familia” a scris poezii („Lira mea”, 1882), piese de teatru („Ștefan Vodă cel Tânăr”, „Gărgăunii Dragostei”, „Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică („Panteonul Roman”), nuvele, romane și traduceri.

26 08 IST 4

La 26 august 1910 s-a născut la Skopje, capitala fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, Maica Tereza (nume laic Agnes Gonxha Bojaxhiu), superioară a Congregaţiei romano-catolice „Surorile carităţii”, cu sediul la Calcutta, deţinătoarea Premiului Nobel pentru Pace pe 1979.  Maica Tereza (1910-1997), călugăriță catolică de origine albaneză, a fondat ordinul Misionarii Carității în Kolkata (Calcutta), India în 1950. Timp de peste 45 de ani, ea a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarilor carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări. A întemeiat ordinul „Misionarele Carității”. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003.

26 08 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий