La 26 octombrie, stil nou, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir. Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir a trăit în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). El a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dumitru provenea din una din cele mai nobile familii din Macedonia și era admirat de toți, mai ales pentru virtuțile sale și bunătatea sa. Potrivit scrierilor creștine, încă din tinerețe, el a devenit strateg și specialist în arta militară, astfel în ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei și al Macedoniei. Iar după moartea tatălui sau a fost numit guvernator al Tesalonicului. Dar pentru că Dimitrie nu a ascuns ca este creștin, a fost întemnițat. Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Serbia), iar moaștele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413.
De sărbătoarea Sfântului Dimitrie nu este bine să lucrezi, să muncești în gospodărie, altfel vei avea necazuri. Tot în această zi nu este bine să te cerți cu cineva sau să te superi pe cei apropiați și nu numai. Tradiția mai spune că de sărbătoarea Sfântului Dimitrie nu ai voie să te zgârcești la bani sau la alimente, Nu ai voie să refuzi săracii și nu trebuie să treacă ziua fără să faci o faptă de milostenie.
Creştinii ortodocşi, la 26 octombrie după stilul vechi, cinstesc Icoana Maicii Domnului „Portărița”. Este o icoană ortodoxă a Fecioarei Maria cu Pruncul, venerată ca „făcătoare de minuni”. Legendele grecești care s-au păstrat cu privire la descoperirea icoanei datează începând din secolul al XVI-lea, în timp ce legendele slave au fost consemnate în scris nu mai devreme de secolul al XV-lea. Potrivit uneia dintre legende, în secolul al IX-lea, în timpul domniei împăratului bizantin Teofil Iconoclastul (829-842), icoana a fost așezată pe apele mării de o femeie care locuia în apropierea orașului Niceea, cu scopul de a o salva de soldații iconoclaşti care intenționau să o distrugă. Două secole mai târziu, călugării mănăstirii georgiene Iviru de pe Muntele Athos au văzut o icoană care plutea vertical pe apele mării, susținută de un stâlp de foc. Călugării au încercat să se apropie cu barca, dar pe măsură ce vâsleau în acea direcție, icoana se îndepărta de ei. Evlaviosul călugăr Gavril Ivirul, căruia Maica Domnului i s-a arătat în vis, a mers pe jos pe apă și a adus icoana în biserica principală a mănăstirii, dar călugării au descoperit-o în dimineața următoare pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Tradiția menționează că icoana a fost dusă de mai multe ori în biserică și a fost regăsită de fiecare dată deasupra porții, ceea ce i-a determinat pe călugări să o lase acolo și să o numească „Portărița” sau, după numele Mănăstirii Iviru, „Ivirița”. Icoana s-a aflat inițial afară, într-o nișă de deasupra intrării, dar mai târziu a fost așezată într-o capelă situată la poarta mănăstirii, unde se află și în prezent.
Semnele timpului arată: dacă în această zi e frig, iarna va veni în curând. Dacă coaja cepei este subţire, iarna va fi caldă, iar dacă groasă, iarna va fi geroasă.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com