Pe data de 12 ianuarie 1941, în actuala regiune Cernăuţi s-au desfăşurat primele alegeri staliniste în Sovietul Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste şi Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Pentru organizarea lor, în toamna anului 1940, au fost create 13 circumscripţii electorale (nr. 392, 393, 394, 395, 396, 397, 398, 399, 400, 624, 625, 626, 638). Primele nouă circumscripţii erau menite pentru alegerile în Sovietul Suprem al RSS Ucrainene, iar ultimele patru – pentru alegerile în Sovietul Suprem al Uniunii RSS (trei – pentru Sovietul Naţionalităţilor şi a patra – pentru Sovietul Uniunii). În cadrul acestor circumscripţii vor fi organizate 611 sectoare de votare pentru cei 534.794 de alegători, existenţi în ţinutul „eliberat”, la 1 ianuarie 1941. În fiecare circumscripţie electorală figura doar un singur candidat în deputaţi, înaintat de către dictatura sovietică. Băştinaşii meleagurilor voievodale pentru prima dată s-au confruntat cu o astfel de procedură de votare. Ei erau nevoiţi să voteze pentru acela, care figura pe lista candidaţilor în deputaţi, fără alternativă. Mai bine zis, „alegeri fără alegeri”. Fiecare candidat în deputaţi ştia că va deveni deputat chiar din ziua înaintării sale în calitatea de candidat în deputaţi, fiindcă în Uniunea Sovietică, unde era un singur partid, alegerile purtau un caracter formal, ele fiind desfăşurate cu mare pompă, având menirea să demonstreze lumii întregi că este o unitate de nezdruncinat între conducerea comunistă a fostului imperiu bolşevic şi masele largi de oameni ai muncii. Această metodă de „democraţie sovietică” a existat în ţinutul mioritic pe parcursul a 50 de ani de dominaţie socialistă. După încheierea alegerilor, comisia electorală regională informa comitetul regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei că la alegeri au participat 532.142 de persoane. Pentru candidaţii în deputaţi, conform informaţiei în cauză, „şi-au dat votul 523.166 de alegători, ce constituie 98,31%”.
Mai târziu, la prima conferinţă regională a partidului, care a avut loc în luna februarie 1941, se sublinia că „alegerile în Sovietele Supreme ale URSS şi RSSU au constituit un serios examen pentru întreaga organizaţie de partid”. Ele „au arătat că organizaţia de partid regională a dus la bun sfârşit această muncă complicată şi de mare răspundere”. La conferinţă se menţiona că „în procesul de pregătire a alegerilor au fost antrenaţi peste 24 mii de activişti locali, inclusiv 14 mii de agitatori”. Trimişii partidului au organizat 168 de adunări, în timpul cărora „alegătorii au făcut cunoştinţă cu principiile de bază ale legislaţiei electorale sovietice”. Totodată, în decurs de două luni (12 noiembrie 1940 – 12 ianuarie 1941), în regiune au fost realizate 78.950 de exemplare ale „Constituţiei URSS”, 49.640 de exemplare ale „Constituţiei RSSU”, 99 mii de exemplare ale „Tezelor fundamentale pentru alegerile în Sovietul Suprem al URSS” şi 63.600 de exemplare ale „Tezelor fundamentale pentru alegerile în Sovietul Suprem al RSSU”. Concomitent, vor fi răspândite 77.500 de afişe, conţinând biografiile candidaţilor în deputaţi. Măsurile efectuate „au jucat un rol important în procesul de desfăşurare a campaniei electorale”. Datorită lor, „alegătorii s-au prezentat la urnele de votare, fiind pătrunşi de marele crez că ei îşi vor da votul pentru cei mai buni reprezentanţi ai clasei truditoare”. În timpul conferinţei s-a relatat cu mândrie că „oamenii muncii din Bucovina de Nord s-au folosit de marele drept de a alege şi de a fi aleşi în organele locale şi supreme ale puterii de stat”. Toţi candidaţii în deputaţi din „blocul comuniştilor şi celor fără de partid” au fost aleşi deputaţi în forurile legislative superioare. În „acest bloc” figurau „cei mai buni reprezentanţi ai clasei truditoare”: generalii Jukov, comandantul Districtului Militar Special Kiev, şi Galanin, comandantul Corpului 16 de Armată, dislocat pe teritoriul ţinutului; Ivan Gruşeţki, primul secretat al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, şi o întreagă cohortă de foşti ilegalişti. Niciun „obidit” din Ţinutul Herţei nu s-a învrednicit de această mare şi părintească încredere a puterii staliniste.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com