La 28 noiembrie pe stil nou este sărbătorit Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou, unul dintre apărătorii icoanelor, un mărturisitor pentru credința ortodoxă în timpul persecuțiilor iconoclaștilor împotriva ortodocșilor în secolul al VIII-lea. Sfântul Mucenic Ștefan cel Nou a trăit pe vremea împărăției lui Anastasie al II-lea, căruia îi zic și Artemie, fiind patriarh Sfântul Gherman. A fost născut și crescut în împărătească cetate, fiind fiu din părinți creștini, anume Ioan și Ana. Din tânără vârstă se îndeletnicea cu cartea și se afla în toate zilele cu maică-sa la biserica lui Dumnezeu, dându-se pe sine la post și la viață aspră. Pentru aceasta a luat și cinul îngeresc, când a fost la vârsta de șaisprezece ani, și de atunci mai mult sporea la duhovniceștile nevoințe, biruind toate pornirile trupului. După multe nevoințe, la vârsta de 42 de ani, Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou se retrage într-o chilie atât de mică, încât cei ce au văzut-o au spus că este mai degrabă un mormânt, iar nu locuință de odihnă.
În această zi, conform calendarului bisericesc pe stil vechi, sunt prăznuiţi Sfinţi Mucenici Samona, Gurie şi Avia, care s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian şi a guvernatorului Antonie (secolele III-IV). Gurie se trăgea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind pârâţi că îi sfătuiesc pe oameni să nu jertfească la idoli, îndată au fost supuşi la straşnice torturi şi omorâţi.
De asemenea, este cinstit Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț cunoscut și sub numele de Paisie Velicicovski. El a fost, în secolul al XVIII-lea, îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei. Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț s-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala orașului. A avut 11 frați și a primit o educație religioasă deosebită. Familia lui se trăgea din moldoveni stabiliți în ținutul Poltavei, înrudiți cu strămoși după mamă ai lui Dimitrie Cantemir. A studiat la Academia duhovnicească din Kiev – întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă – dar n-a terminat studiile, fiind atras de viața monahală. Luând hotărârea de a se călugări, în 1740 intră în mănăstirea Liubețk și Medvedovschi. Datorită prigoanei ocupanților polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta Mănăstirea Pecerska, unde va lucra icoane și unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujește aici în românește (Paul Mihail). În anul 1742 vine în Moldova, la schitul Dălhăuți – Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trăstieni — Râmnicul Sărat, Poiana Mărului, unde era stareț cunoscutul Vasile și la Cornu-Buzău, care se conduceau după regulile monahale athonite. Starețul Vasile de la Poiana Mărului îl va determina să meargă la Muntele Athos pentru ca, potolindu-și setea la izvorul milenar al monahismului, să se desăvârșească în viața cea întru Hristos. La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator. Negăsindu-și un părinte spiritual cum și-l dorea, locuiește singur timp de patru ani într-o peșteră. În 1750 este vizitat la Athos de starețul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a tuns în monahism și i-a schimbat numele în Paisie. La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă și alții, tot moldoveni.
În 1763 hotărăște să se întoarcă în țară, datorită rivalității dintre călugării greci și ruși de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici se stabilește mai întâi la schitul Vărzărești – Focșani, apoi se îndreaptă spre Iași, după ce mitropolitul de la București – grec de neam – l-a refuzat. La Iași, Mitropolitul Gavril Calimah – de origine română – care-l cunoscuse la Athos, îi încredințează mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mută cu ucenicii, la care se adaugă în curând mulți alții, români, ruși și ucraineni. Va rămâne aici 12 ani, formând o obște de 350 monahi, pentru care a alcătuit un regulament monahal. În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârșit. Însoțit de 200 de ucenici, se așează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna. În anul 1779, la dorința domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Sfântul Paisie Velicicovski devine egumen al mănăstirii Neamț. Activitatea starețului Paisie la Neamț a fost deosebit de bogată. El întărește aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viața de obște, cu predici, cu muncă și rugăciune — după regulă a Sfântului Vasile cel Mare — cu grija pentru bătrâni și bolnavi. La Neamț s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeți și noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800: români, ruși, bieloruși, ucraineni, greci, sârbi și bulgari. În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari.
Semnele timpului spun că, dacă în această zi a căzut zăpadă, ea se va menţine până la primăvară. Multă zăpadă înseamnă recoltă bogată în anul care vine. Cum e starea vremii în această zi, aşa va fi ea şi de Sfântul Nicolae. Lapoviţa din această zi este semn că luna mai va fi rece şi cu timp urât. De e vânt, el nu se va opri până la finele lunii decembrie.
Este important să știm că în natură s-au produs mari schimbări și unele din semnele timpului din trecut și-au pierdut actualitatea.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com