La 29 august, stil nou, este prăznuită Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare ce este trecută în calendarul ortodox cu cruce roșie, fiind ultima sărbătoare din acest an bisericesc.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, cu șase luni înainte de nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, iar unul dintre scopurile lui Ioan Botezătorul a fost de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, dar și pentru a le arăta oamenilor că urmează să vină pe pământ Mesia, mai exact Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Botezătorul propăvăduia în perioada în care la conducere se afla Irod Antipa, iar acesta nu se sfia în a își arăta credințele în fața regelui, spunând că nu îi este îngăduit să ia pe femeia fratelui tău. După această discuție, Irod a început să-i dorească răul Sfântului Ioan Botezătorul, ținând cont că prorocul condamna acțiunile regelui.
Deși Irod își dorea să îl ucidă pe Sfântul Ioan Botezătorul, această decizie putea să aducă la uciderea sa, deoarece poporul se putea revolta, astfel l-a închis într-una din cetăţile lui. Cu ocazia zilei de naștere a împăratului Irod, acesta a chemat mai mulți demnitari, iar pentru a îi răsplăti pe ei, Impăratul o pune pe fiica acestuia să le danseze. Pentru a îi mulțumi fiicei sale pentru dansul făcut i-a spus să aleagă până la jumătate din averea pe care acesta o avea, însă mama ei a sfătuit-o să ceară în dar capul Sfântului Ioan Botezătorul. La miezul nopții, regele a cerut decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, în această zi este sărbătorită aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol. Conform Tradiției, pânza a fost dată de Iisus Hristos regelui Abgar al Edessei pentru a fi vindecat de lepră. Pe mahramă a rămas imprimat chipul Mântuitorului care, de-a lungul timpului, a constituit model pentru iconografi. Ea este cea mai veche reprezentare a chipului Mântuitorului. Sfânta Mahramă a Domnului s-a păstrat la Edesa, în Catedrala orașului. În anul 944, ea a fost mutată la Constantinopol, iar în 1204 cavalerii cruciadei a IV-a au luat-o și au dus-o în Occident. Ea a ars la Paris, în timpul revoluției franceze.
Semnele timpului din această zi arată cum vor fi toamna și iarna. Dacă au zburat în țările calde cocorii, în ziua sărbătoririi Acoperământul Maicii Domnului va fi frig, dar dacă se văd cocori în câmp, iarna va fi târzie. Dacă e mare roada de nuci, la anul viitor va fi bogată recolta de secară. Dacă stelele pe cer sunt de culoare albă, va fi vreme uscată și senină. Dacă apa râurilor și lacurilor e liniștită, toamna va fi vreme liniștită, iar iarna va fi fără viscole. De e vreme frumoasă în această zi, primăvara va fi timpurie. De e furtună, luna septembrie va fi ploioasă.
Trebuie să ținem cont de faptul că în zilele noastre clima s-a schimbat mult și o parte din aceste semne ale timpului nu au valoarea lor inițială.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com