La 3 decembrie, potrivit calendarului bisericesc pe stil vechi, sunt prăznuiţi Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Sfântul proroc Sofronie. Cuviosul Gheorghe de la Cernica este un sfânt român născut în Săliștea Sibiului la 1730. Deoarece în Transilvania în acele vremuri ortodocșii erau persecutați, el trece în Țara Românească și intră la numai 19 ani în slujba mitropolitului Roșca, arhiereu grec din București. Anul următor ajunge împreună cu acesta la Sfântul Munte și la Mănăstirea Vatoped este făcut diacon. După moartea mitropolitului, devine ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, care pe atunci era starețul Mănăstirii Vatoped. În 1763 îl însoțește pe Sfântul Paisie la Mănăstirea Dragomirna și după trecerea Bucovinei sub stăpânire Austriacă, Sfântul Cuvios Gheorghe se mută împreună cu mai mulți călugări, dar și cu Părintele său, Paisie, la Mănăstirea Secu. Când a vrut să se întoarcă la Sfântul Munte, la trecerea prin Țara Românească, l-a întâlnit pe Grigorie al II-lea, mitropolitul de atunci al țării, și acesta l-a convins să rămână la Cernica, schit care se afla în părăsire de aproape 30 de ani. Cuviosul Gheorghe acceptă propunerea și în numai cinci ani avea peste 100 de ucenici alături de care ducea o viață după tipicul întâlnit la Sfântul Munte și în obștile organizate de Sfântul Paisie în Moldova. În 1793 mitropolitul Filaret, văzând ce lucru extraordinar face, îi dă în seamă și Mănăstirea Cernica. Cuviosul acceptă, conduce și organizează cele două mănăstiri până la moartea sa din decembrie 1806.
Sfântul proroc Sofronie, din seminția lui Simeon, s-a născut în muntele Savarata. Numele său se tâlcuia „cel care spune”, așa că el era înzestrat cu darul vederii și era cunoscător dinainte al tainelor lui Dumnezeu. A profețit despre cucerirea Ierusalimului și luarea în robie a evreilor, despre împrăștierea lor în toată lumea, dar și despre venirea lui Hristos și întoarcerea păgânilor către Dumnezeu.
De asemenea, în această zi este pomenit Cuviosului Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei. El s-a născut în cetatea Nicopole din Armenia, în al patrulea an al împărăţiei preabinecredinciosului împărat Marcian, adică în anul 454. A învăţat Sfintele Scripturi, iar după moartea părinţilor lui a împărţit toată averea la săraci şi a zidit o mănăstire în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. În această mănăstire a trăit el împreună cu alţi zece monahi. Pentru că a ajuns vestit din pricina virtuţii sale, a fost hirotonit episcop al Coloniei. Vreme de nouă ani s-a îndeletnicit cu punerea în bună rânduială a treburilor bisericeşti. După ce a săvârşit bine toate, s-a dus la Ierusalim. Ajuns acolo, s-a închinat Sfintelor Locuri, apoi s-a dus la Lavra Sfântului Sava. Fericitul Sava l-a primit fără să ştie cine este cel venit în mănăstire şi ca să-l încerce l-a pus să facă ascultare întâi la arhondaric, apoi la bucătărie. Când fericitul Sava a văzut că, peste aşteptările sale, a îndeplinit bine cele două ascultări, i-a îngăduit să trăiască în isihie, adică în sihăstrie, într-o chilie de pustnic, cinci zile pe săptămână, fără să vadă pe cineva, fără să mănânce şi fără să bea ceva, iar sâmbăta şi duminica să vină la sfintele slujbe, ca să cânte şi să mănânce cu frăţia. Văzându-l fericitul Sava că sporeşte în viaţa cea după Dumnezeu, l-a dus la preasfinţitul Ilie, patriarhul Ierusalimului, şi i-a cerut să-l cinstească cu harul preoţiei. Cuviosul Ioan însă i-a spus patriarhului: „Îngăduie puţin, stăpâne! Trebuie să cunoşti mai întâi greşelile mele! După aceea fă ce vei hotărî”. Când au rămas singuri, s-a aruncat cuviosul la picioarele patriarhului Ilie, jurându-i să nu spună cuiva viaţa sa. Patriarhul a încuviinţat, socotind că are să audă cine ştie ce faptă cu păcat. Dar când a auzit că a fost episcopul Coloniei, s-a spăimântat şi a zis fericitului Sava: „Să nu-l mai superi pe Ioan, că el nu se face preot”. Fericitul Ioan ajungând la adânci bătrâneţi, a adormit în Domnul.
În această zi, pe stil vechi, este cinstit arhiepiscopul de Constantinopol Proclu. De obicei, la această dată iarna intra în legile sale şi sătenii schimbau căruţa pe sanie. Oamenii se stropeau cu agheasmă pentru a se apăra de duhurile rele.
Semnele timpului arată că dacă noaptea a nins, iar ziua – nu, urmează zile senine. Dacă ninge toată ziua, iarna va fi cu multă zăpadă. Dacă ciripesc botroşii, vremea se va încălzi.
În zilele noastre, în natură au avut mari schimbări şi unele din aceste semne ale timpului nu mai sunt actuale.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com