La 30 martie, stil nou, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Cuvios Ioan Scararul. Sfântul Ioan Scararul a trăit între anii 578-649. A început viața monahală la vârsta de 16 ani. El l-a avut îndrumător pe Cuviosul Macarie, timp de 19 ani. După ce părintele s-a stins din viață, Sfântul Ioan Scararul a mers într-o peșteră, ducând în decursul a 40 de ani o viață aspră. Mult timp a fost egumen al mănăstirii din Muntele Sinai. El a scris lucrarea „Scara”, unde vorbește despre viața duhovnicească sub forma unei scări care are 30 de trepte care duc spre Dumnezeu. Cartea „Scara” a fost tradusă în limba romană de către părintele Dumitru Staniloae și este cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei. Sfântul Ioan Scararul mai este cunoscut și sub numele de Ioan Sinaitul pentru că a fost egumen la Mânăstirea Sinai. Pentru erudiția și cultura sa, mai este cunoscut și Ioan Scolasticul. Numele de „Scararul» sau Climacus, provine de la una dintre principalele sale opere, numită Scara Paradisului. S-a stins din viață în anul 649.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 30 martie este pomenit Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită Alexiile, care era ținută de teama șerpilor și a șoarecilor. Sub numele creștin al sfântului s-au păstrat elemente ale unor vechi credințe și rituri magice, legate de venirea primăverii.
Părinții au dorit ca fiul lor să se căsătorească, prin urmare, i-au găsit la vârsta cuvenită o logodnică de neam împărătesc. În noaptea nunții, Alexie a fugit, în taină, pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică). A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani la Edesa, în Siria.
În acest timp, părinții l-au căutat și au ajuns chiar până la biserica din Edesa, dar nu au știut că unul din săracii din pridvorul bisericii era chiar fiul lor. Simțindu-se în pericol de a fi descoperit, a hotărât să meargă la casa părinților săi, la Roma, ca un necunoscut. Tatăl său l-a primit ca pe un sărac oarecare și, nemaifiind cunoscut de nimeni, și-a petrecut viața înaintea porții casei în care se născuse. Când a simțit că i se apropie sfârșitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, dar și toată viața sa, consemnând unele taine știute numai de părinți, iar după ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul, fiind găsit a doua zi de părinți și slujitorii casei.
Aceștia, au luat trupul Cuviosului Alexie și l-au îngropat pe muntele Aventin. Moaștele Sfântului au fost găsite în anul 1216. Astăzi, se păstrează într-o biserică din Roma, zidită în cinstea Sfântului Bonifaciu și a Sfântului Alexie.
În popor Alexie este cunoscut ca fiind o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape şi care a preluat numele şi data de celebrare a Cuviosului Alexie, din calendarul ortodox.
Semnele timpului din această zi sunt următoarele. Dacă a fost colectat mult suc de mesteacăn, e timpul potrivit pentru semănatul zarzavaturilor şi cepei. Ploaia sau ninsoarea din această zi prevestesc o recoltă bogată de legume şi fructe. De e vreme uscată, recolta va fi mică, în schimb vor fi multe ciuperci şi pomuşoare. Dacă vremea e caldă, cald va fi în decursul întregii primăveri. Dacă pe ramurile de nuci au apărut cerceii, geruri nu vor mai fi. Dacă s-au întors cucorii din ţările calde, e semn că în curând se va încălzi definitiv.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com