31 august în calendarul bisericesc și în cel popular

31 08 Ф 1

La 31 august, stil nou,  este sărbătorită Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului. Brâul Maicii Domnului a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol în perioada 395-408, după care a fost așezat într-o raclă de aur în biserica închinată Născătoarei de Dumnezeu, iar de-a lungul timpului, aceasta a făcut diferite minuni ce i-a uimit pe credincioși. Soția împăratului Leon al VI-lea Filosoful sau cel Înțelept s-a îmbolnăvit, însă într-o noapte aceasta a visat singurul mod în care se va vindeca. Boala fiind una gravă, împărăteasa a decis să facă ceea ce a visat, mai exact să se așeze peste aceasta Brâul Maicii Domnului. Patriarhul Constantinopolului din vremea respectivă a fost de acord să îndeplinească acest vis, iar înconjurat de un sobor de preoți, a mers în curtea palatului, unde cu toții s-au rugat pentru însănătoșirea femeii. Tot ce a trebuit împărăteasa să facă a fost să se închine în fața raclei și să o atingă pentru a se vindeca în următoarea clipă.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 31 august sunt cinstiți Sfinții Mucenici Flor și Lavru. Acești sfinți au fost după trup frați gemeni, și aveau meșteșugul de tăietori în piatră, pe care-l învățaseră de la Sfinții Proclu și Maxim care mărturisiseră pentru Hristos. După ce au mărturisit dascălii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în țara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, îsi săvârșeau meșteșugul lor pe lângă Licon ighemonul. Apoi au fost trimiși de acesta către Liciniu feciorul Elpidiei împărăteasa. Liciniu dându-le bani, le-a poruncit să zidească o căpiște idolească. Dar sfinții luând banii, i-au împarțit la săraci; și noaptea se rugau către Dumnezeu, iar ziua lucrau tare și înfrumusețau locașul; și peste puține zile l-au și isprăvit, fiind sfinții ajutați și întăriți de îngeri. Atunci îndată Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte și fiul său Atanasie, căci îi tămăduiseră sfinții ochiul cel orb al lui.

În calendarul popular pentru această zi sunt următoarele semne ale timpului: vântul rece prevestește înrăutățirea vremii; de plouă – ploioasă va fi luna septembrie; pe cer au apărut nori negri, iar albinele și fluturii continuă să zboare – nu va ploua. Dacă păianjenul își împletește mreaja în locuri însorite, nu va ploua.

Trebuie să ținem cont de faptul că în zilele noastre clima s-a schimbat mult și o parte din aceste semne ale timpului nu au valoarea lor inițială.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий