După ziua de Rusalii, creștin-ortodocșii sărbătoresc Sfânta Treime, mai exact pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este a treia Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl și de Iisus Hristos (Dumnezeu Fiul). El este alt Mângâietor (alături de Mângâietorul Iisus), este Duhul Adevărului, este de viață-făcătorul. Duhul Sfânt s-a pogorât peste Iisus la botezul Său, este prezent în cadrul tainei botezului, a grăit prin prooroci și s-a pogorât peste apostoli la Cincizecime. Prin roadele Duhului Sfânt noi ne curățim de păcate, ne înnoim sufletește și dobândim libertatea (în raport cu robia păcatului) așa cum spune apostolul Pavel: „Domnul este Duh, și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”.
În această zi, oamenii nu trebuie să se certe. Cei care se vor certa în această zi vor avea parte de necazuri.
La 5 iunie, stil nou, este pomenit Sfântului sfințitul mucenic Dorotei, episcopul Tirului. Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. După moartea acestor împărați, Sfântul Dorotei s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. A revenit iarăși la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneți, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu.
După calendarul bisericesc pe stil vechi, la 5 iunie este cinstit Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul, Episcopul Sinadei. Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul s-a născut într-o familie înstărită în Sinada, metropola Frigiei Salutare, în jurul anului 750. A primit numele de Mihail deoarece părinții lui s-au rugat cu râvnă și cu evlavie Arhanghelului Mihail, pentru a mijloci către Dumnezeu pentru a le dărui un copil, deoarece aceștia nu puteau naște. Sfântul Ierarh Mihail Mărturisitorul a participat la Sinodul al șaptelea Ecumenic care a declarat ortodoxia cinstirii sfintelor icoane, numărându-se printre semnatarii deciziilor sinodale.
Potrivit calendarului popular, în ziua Sfântului Ierarh Mihail Mărturisitorul expiră ultimul termen pentru semănatul castraveților. Dacă de dimineață e zăpușeală, în curând starea vremii se va înrăutăți. Dacă păducelul a înflorit, iarna va fi aspră. Dacă apar multe furnici, vremea va fi uscată. Dacă dimineața iarba are un miros puternic, va ploua.
În prezent, când în natură au avut loc mari schimbări, o bună parte din semnele timpului nu mai sunt actuale.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com