China a confirmat nașterea primilor copii modificați genetic

de096e948d9c90a2ef11c7604029b69e

China a confirmat naşterea primilor copii modificaţi genetic, spunând că oamenii de ştiinţă implicaţi au acţionat pe cont propriu şi au încălcat regulile care interziceau procedura.

Anchetatorii din provincia Guangzhou spun că aceştia vor primi pedepse severe.

În noiembrie anul trecut, omul de ştiinţă chinez He Jiankui a anunţat că din cercetările sale au rezultat două sarcini care au în comun modificarea ADN-ului, în vederea prevenirii HIV. Una din femei deja a născut gemeni.

Un cercetător chinez care a afirmat anul trecut că a creat primii copii ‘modificaţi genetic’ din lume a evitat în mod intenţionat supervizarea şi a încălcat reglementările naţionale, aflându-se în căutarea celebrităţii şi a averii, potrivit unei investigaţii guvernamentale, citată luni de media de stat şi preluată de Reuters.

He Jiankui, profesor asociat la Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie din Shenzhen, China, a anunţat în luna noiembrie că a utilizat o tehnologie cunoscută sub numele CRISPR-Cas9 pentru a edita genetic embrioanele a două fetiţe gemene, care s-au născut în acea lună, generând astfel numeroase critici şi controverse pe plan internaţional cu privire la aspectele etice şi de siguranţă ale unei astfel de cercetări.

Sute de oameni de ştiinţă din toată lumea au condamnat demersul lui He Jiankui şi au susţinut că orice punere în aplicare a modificării genetice a embrionilor umani în scopul reproducerii contravine legilor şi eticii medicale din China.

Autorităţile chineze au cerut în luna decembrie universităţilor din ţară să denunţe până cel târziu la 31 decembrie experimentele ilegale de modificare genetică realizate în ultimii cinci ani şi au suspendat temporar activităţile de cercetare implicând editarea genelor umane.

He Jiankui a ‘evitat în mod deliberat supervizarea’ cu intenţia de a crea un copil modificat genetic ‘în scopul reproducerii’, conform concluziilor iniţiale ale unei echipe de anchetă, înfiinţată de Comisia de Sănătate din China în provincia sudică Guangdong, potrivit agenţiei Xinhua.

Cercetătorul a adunat el însuşi fonduri şi a organizat în particular o echipă pentru efectuarea procedurii în »căutarea faimei personale şi a profitului», a menţionat Xinhua, adăugând că He Jiankui ar fi falsificat documentele privind aspectele etice în vederea atragerii voluntarilor care au participat la procedură.

Siguranţa şi eficacitatea tehnologiilor utilizate de He Jiankui nu prezintă siguranţă, iar crearea bebeluşilor modificaţi genetic în scopul reproducerii este interzisă prin decret naţional, se menţionează în raport.

Dosarele celor implicaţi, suspectaţi că au săvârşit infracţiuni, au fost trimise Ministerului Siguranţei Publice, a indicat un purtător de cuvânt din cadrul investigaţiei, al cărui nume nu a fost publicat, citat de Xinhua.

Nici He Jiankui, nici un reprezentant al lui nu au putut fi contactaţi luni pentru a face comentarii pe această temă, menţionează Reuters.

Cercetătorul a declarat în cadrul unei conferinţe organizate în noiembrie la Hong Kong că este »mândru» de ceea ce a realizat şi a afirmat că a modificat genele celor două fetiţe chineze pentru ca ele să nu poată fi infectate cu HIV, virusul care provoacă SIDA. He Jiankui a susţinut că ‘nicio genă nu a fost modificată cu excepţia aceleia care previne infecţia cu HIV’.

Identităţile părinţilor celor două fetiţe nu au fost dezvăluite, însă cercetătorul asiatic a spus că tatăl lor este seropozitiv şi a dorit ca fiicele lui să nu sufere din cauza discriminărilor la care sunt supuse persoanele infectate cu HIV.

Anunţul său a declanşat o dezbatere în rândul specialiştilor în drept din China pe tema legilor pe care He Jiankui le-ar fi încălcat din punct de vedere tehnic prin efectuarea procedurii, precum şi a posibilităţii ca acesta să fie învinuit de săvârşirea unor fapte penale. Numeroşi specialişti au amintit o directivă din 2003 care interzice implantarea embrionilor umani modificaţi în scopul reproducerii şi potrivit căreia embrionii modificaţi nu pot fi dezvoltaţi mai mult de 14 zile.

La începutul acestui an, un genetician britanic de seamă care a organizat conferinţa în cadrul căreia He Jiankui a făcut prezentarea controversată, a susţinut că omul de ştiinţă chinez ar fi pus în pericol vieţile copiilor şi nu ar avea pregătire în domeniul biologiei. El l-a descris pe cercetător drept un om bogat cu un ‘ego imens’, care ‘a vrut să facă ceva despre care crede că va schimba lumea’.

Lovell-Badge, profesor şi expert în genetică la Institutul Francis Crick din Marea Britanie, care a a condus comitetul de organizare al summitului ‘Editarea genomului uman’ desfăşurat în luna noiembrie la Universitatea din Hong Kong, a declarat că este imposibil de aflat cu exactitate ce a făcut He Jiankui. ‘Dacă este adevărat (că a editat genomurile aşa cum susţine, n.r.) atunci este posibil ca el să fi pus în pericol vieţile copiilor’, a declarat Lovell-Badge în faţa jurnaliştilor la Londra. ‘Nimeni nu ştie ce vor face aceste mutaţii’, a precizat geneticianul.

Lovell-Badge a explicat că a aflat despre ceea ce susţinea He Jiankui în ajunul conferinţei şi l-a convocat pe acesta la o întâlnire de urgenţă. ‘Credea că ceea ce făcea era un lucru bun şi că era vorba despre o mare descoperire’, a dezvăluit specialistul britanic. Însă ‘nu avea formare de bază în biologie’, iar experimentele pe care a susţinut că le-a efectuat ‘au ignorat toate normele cu privire la modul în care se realizează orice studiu sau experiment clinic’, a adăugat Lovell-Badge. ‘Cu certitudine trebuie oprit de la a face din nou ceva similar’, a spus el.

Agerpres

Добавить комментарий