La solicitarea administrației publice locale și în conlucrare cu grănicerii ucraineni, pe linia de frontieră moldo-ucraineană vor fi deschise 9 puncte de trecere cu statut local, care vor fi funcționale pe întreaga perioadă a sărbătorilor pascale.
PTF Valea Adîncă – Zagnitcovo, PTF Ploti – Crutîe, PTF Țîbuleuca – Țehanovca, PTF Vinogradnoe – Novîe Butorî, PTF Caplani – Crutoiarovca, PTF Iserlia – Petrovsc, PTF Troițcoe – Visocianscoe, PTF Volintiri – Faraonovca, PTF Ucrainca – Elizavetovca.
Traversarea frontierei prin aceste puncte de trecere se va face doar în perioada luminoasă a zilei și se va autoriza trecerea doar cetățenilor Ucrainei și Republicii Moldova, care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră.
Se va permite trecerea frontierei în baza pașapoartelor interne (buletin de identitate) sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare, la fel și mijloacelor de transport care aparțin acestora, iar capacitatea de încărcare nu depășește 3,5 tone.