Papa Francisc se arată îngrijorat de intensificarea activităților militare din Ucraina: „Sper că putem evita o amplificare a tensiunii”

PTQ0MCZoYXNoPTI4MWI4ZWY0YTkwNThhMDE5OGNjMzVlOWY5MDVlZjgw.thumb

Papa Francisc și-a exprimat duminică îngrijorarea în legătură cu „intensificarea activităților militare” din estul Ucrainei. Rusia este acuzată că a trimis zeci de mii de soldaţi în apropiere de frontiera sa cu Ucraina şi în Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, iar confruntările, care aproape se opriseră de la un armistiţiu convenit în vara lui 2020, au fost reluate recent.

„Urmăresc cu o îngrijorare profundă evenimentele care se desfăşoară în câteva regiuni din estul Ucrainei, unde în ultimele luni s-au înmulţit încălcările armistiţiului”, a declarat Papa Francisc în tradiţionala sa rugăciune duminicală publică din Piaţa San Pietro, potrivit Agerpres.

„Sper cu tărie că putem evita o amplificare a tensiunii şi că pot fi făcute în schimb gesturi pentru promovarea încrederii reciproce şi pentru favorizarea reconcilierii şi a păcii, atât de necesare şi dezirabile”, a afirmat el.

„Trebuie să ne gândim de asemenea la situaţia umanitară care afectează populaţia, faţă de care îmi exprim solidaritatea”, a adăugat Suveranul Pontif.

Vineri, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel şi-au exprimat sprijinul pentru preşedintele ucrainean Volodymyr Zelenskyi şi au făcut apel la Rusia să îşi retragă trupele de la frontieră pentru a se ajunge rapid la o detensionare a situaţiei.

Totodată, Volodymyr Zelenskyi, cere ca Ucraina să fie primită în NATO şi UE, în faţa ameninţării ruse, şi îi îndeamnă pe europeni să treacă de la vorbe la acţiuni.

Populaţia din Ucraina este majoritar ortodoxă, însă catolicii de rit oriental sunt extrem de prezenţi în vestul ţării, în apropiere de Polonia.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий