În primăvara anului 1941 a apărut Directiva Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, care prevedea aplicarea măsurilor necesare în direcţia „curăţirii Republicii Ucrainene de elementul antisovietic”. Conform indicaţiilor de la Moscova, lucrătorii organelor represive din regiunea Cernăuţi au urgentat procesul de acumulare a informaţiilor referitoare la băştinaşii meleagurilor voievodale. În luna mai, aceşti copoi ai regimului totalitar, cu suflete pline de ură şi duşmănie, aduşi din toate colţurile fostului imperiu sovietic pentru promovarea unei politici de deznaţionalizare şi rusificare a populaţiei autohtone, au ajuns la concluzia că principalul „element antisovietic” îl constituie rudele „trădătorilor patriei”. În categoria „trădătorilor patriei” au fost incluşi locuitorii ţinutului, care, începând cu ziua de 28 iunie 1940, pătrunşi de năzuinţele spre libertate, au încercat să ajungă ilegal în România. Unii au avut norocul să treacă hotarul instalat de sovietici, alţii au nimerit în mâinile grănicerilor stalinişti, fiind condamnaţi de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS la diferite termene de închisoare. Rudele lor din actualele raioane Herţa, Hliboca, Noua Suliţă, Storojineţ şi din oraşul Cernăuţi au apucat drumul calvarului spre Republica Autonomă Sovietică Socialistă Komi, ţinutul Krasnoiarsk şi regiunea Kirov din Federaţia Rusă.
Referindu-se la dezmăţul stalinist, ziarul de afirmare românească „Bucovina”, care a apărut la Cernăuţi din 14 iulie 1941 până la 1 martie 1944, va scrie în paginile sale următoarele: „În a doua jumătate a lunii mai au năvălit asupra satelor noastre nenumărate camioane, însoţite de miliţieni, care au ridicat mii de familii româneşti şi anume dintre acelea, care aveau câte pe cineva trecut în România. Bărbaţi tineri şi bătrâni, femei de toate vârstele şi copii au fost închişi, aproape ermetic, în vagoane (…) fără apă, cei mai mulţi fără mâncare şi duşi, Dumnezeu ştie unde. Unii, care au avut norocul să scape pe drum, au mărturisit că după 10 zile nu mai rămăsese nici jumătate din acele fiinţe nenorocite. S-au înăduşit, s-au au murit de boli, de foame şi de sete pe drum”.
Deportările din mai, efectuate sub conducerea celor 724 de reprezentanţi ai organelor sovietice de represiune şi activişti ai Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în timpul cărora au fost duşi în neagra străinătate românii din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi Ţinutul Herţa, au constituit o repetiţie pentru viitoarele deportări în masă ale locuitorilor din ţinut.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com