Istoricul zilei: 1 iunie

1 06 2021 LC IST 4

Anul 1829. A apărut la Iaşi „Albina Românească” – prima gazetă în limba româna din Moldova. Directorul publicaţiei a fost Gheorghe Asachi.  Gazeta politico-literară  „Albina Românească” a apărut bisăptămânal până la 3 ianuarie 1835 și de la 3 ianuarie 1837 la 2 ianuarie 1850. Proprietarul și redactorul  Gheorghe Asachi a publicat și suplimentul literar „Alăuta Românească”. După „Courrier de Moldavie”,  tipărit în limba franceză la Iaşi, „Albina Românească” este primul ziar scris în limba română din Principatul Moldova care, alături de „Curierul Romanesc, redactat de Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti, în Ţara Românească, și de „Gazeta de Transilvania a lui G.Bariţiu de la Braşov, au pus bazele presei periodice româneşti.

1 06 2021 LC IST 7

Anul 1878.  Între 1 iunie – 1 iulie 1878 se desfăşoară Congresul Internaţional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San-Stefano încheiat de Rusia cu Turcia în urma războiului ruso-româno-turc. Se recunoaşte independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, străvechi teritoriul românesc, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail, retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856, sunt încorporate din nou în Imperiul Rus.

Anul 1880. A fost dat în folosinţă, în SUA, primul telefon public. Aparatul a fost instalat într-o cabină amplasată la intrarea în clădirea Băncii Yale din New Heaven (Connecticut).

Anul 1957. A fost  înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției. Muzeul are un patrimoniu de peste 300.000 de manuscrise, obiecte de patrimoniu și cărți vechi, inclusiv unele incunabule mai vechi de 500 de ani, evaluate la peste 1 miliard de euro. Printre ele se numără și manuscrise de Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valéry, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti și Mihai Eminescu.

1 06 2021 LC IST 6

La 1 iunie este marcată Ziua Internaţională a Copilului. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”.

La 1 iunie este şi Ziua Mondială a Părinţilor, iniţiată de Adunarea Generală ONU în 2012.

1 06 2021 LC IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий