Anul 1812. S-a născut George Bariţiu, om politic, publicist şi istoric român, participant la Revoluţia română de la 1848 din Transilvania. George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (1812-1893) a pus baza presei românești din Transilvania. În anul 1838 a întemeiat la Brașov „Gazeta de Transilvania”, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea „Foii pentru minte, inimă și literatură”, primul ziar literar românesc din toate timpurile.
Anul 1920. A fost încheiat Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. El a intrat în vigoare la 26 iulie 1921.
Anul 1939. Vaporul „St. Louis”, având la bord 963 refugiaţi evrei din Europa, neprimind permisiunea de a acosta în Cuba şi apoi în Statele Unite, se vede obligat să se întoarcă în Europa. Cea mai mare parte a pasagerilor săi şi-au găsit sfârşitul în lagărele de concentrare naziste. Drama acelor evrei a fost redata în filmul „Călătoria blestemată” în anul 1976.
Anul 1956. Departamentul de stat al SUA a publicat raportul „secret” al lui Nikita Hruşciuv, prezentat la Congresul al XX-lea al PCUC „Cu privire la cultul personalităţii şi urmările lui”. Conţinutul raportului chiar în aceiaşi zi a fost transmis în eter de Postul de radio „Europa Liberă”.
Anul 1989. În Polonia au loc alegeri câştigate de sindicatul necomunist „Solidaritatea”, condus de Lech Walesa, singura mişcare muncitorească independentă întâlnită vreodată într-un stat comunist din estul continentului european. Nu va trece mult, şi la 19 august 1989, se va forma primul guvern necomunist. Lech Walesa este un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Lider charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, „Solidaritatea”, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei în perioada 1990-1995.
La 4 iunie este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii. Sunt recunoscute suferinţele copiilor din întreaga lume, care sunt victime ale abuzului fizic, mental şi emoţional. Această zi confirmă angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com