În regiunea Cernăuţi, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 22 noi cazuri de îmbolnăvire de coronavirus, în acelaşi timp s-au tratat 83 de pacienţi, a comunicat pe contul său de Facebook, şeful ARS Cernăuţi, Serghii Osaciuk. De la începutul pandemiei şi până în prezent în Bucovina au fost infectate cu coronavirus 79.584 de persoane. Au învins această boală 76.926 de persoane, iar 1.783 au decedat.
În decursul zilei de 8 iunie, în Ucraina au fost fixate 1.385 de noi cazuri de îmbolnăvire de COVID-19. S-au tratat 6.962 de pacienţi, iar în rezultatul complicaţiilor au decedat 77 de pacienţi. Au fost spitalizaţi 756 de pacienţi. După cum transmite Ministerul Ocrotirii Sănătăţii, la nivelul „verde” al securităţii epidemiologice se află toate regiunile ţării şi oraşul Kiev.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com