Istoricul zilei: 9 iunie

9 06 2021 LC IST 6

Anul 68 e.n. Împăratul roman Nero se sinucide. Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus (37-68) a fost al cincilea împărat roman al dinastiei Iulio-Claudiene. Se presupune că a dat foc Romei   în anul 64, făcându-i răspunzători de aceasta pe creştini.  Este cel care a ordonat primele persecuţii anticreştine din istoria Romei. A provocat sinuciderea filosofului Seneca, profesorul şi mentorul sau. Nero face parte din acei împărați care au fost foarte aspru judecați în literatura antică.

9 08 2021 LC IST 3

Anul 1848. Începe Revoluţia paşoptistă în Muntenia. A avut loc Adunarea populară de la Izlaz, la care  Ion Heliade Rădulescu a citit  „Proclamaţia de la Izlaz” – programul Revoluţiei din Ţara Românească. A fost constituit primul Guvern provizoriu (Ion Heliade Rădulescu, maiorul Christian Tell, Ştefan Golescu, preotul Radu Şapcă şi căpitanul Nicolae Pleşoianu).

Anul 1912. La Berlin, în urma unui atac de cord moare Ion Luca Caragiale, dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti. Ion Luca Caragiale a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moarte a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. Piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului comunist. În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa lui Ion Luca Caragiale „D-ale carnavalului”. Pelicula a fost interzisă de comuniști în faza în care nu i se definitivase montajul, din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci. Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este considerat cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa i-a influențat pe alți dramaturgi, între care Eugen Ionesco.

9 06 2021 LC IST 3

Anul 1934. Se reiau relaţiile diplomatice oficiale dintre România şi URSS, întrerupte de către Rusia la 31 decembrie 1917. Problema Basarabiei crease o ruptură în relaţiile româno-sovietice când, ca represalii pentru traversarea râului Prut de către trupele române şi din ordinul lui Lenin, ambasadorul (ministrul plenipotenţiar) al României la Petrograd, Constantin Diamandy, a fost arestat, iar ulterior expulzat din Rusia. Din acel moment şi până în 1934, relaţiile diplomatice dintre cele doua ţări au rămas rupte. Nistrul a devenit frontieră închisă, iar tranzitul între cele doua ţări blocat. Nu existau legături feroviare, poştale, telegrafice şi telefonice. Ultimul pod peste Nistru, cel de la Tighina-Tiraspol, a fost distrus în 1919.

Anul 1949. A decedat la Viena soprana româncă originară din Basarabia, Maria Cebotari.  Maria Cebotari (1910-1949) a fost o cântăreață de operă română, una dintre cele mai mari soprane din lume în anii 30 și 40 ai secolului trecut. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu onorific (în arta dramatică) existent în Germania şi Austria din acel timp: Kammersängerin. A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl.

9 06 2021 LC IST 4

La 9 iunie este marcată Ziua internaţională a arhivelor. Arhivele reprezintă o bogăţie de neegalat, fiind un produs real al activităţii umane, şi, ca atare, constituie mărturii de neînlocuit ale evenimentelor din trecut. Ele sunt memoria naţiunilor şi societăţilor şi oferă fundamentul identităţilor lor. Arhivele constituie o moştenire culturală şi o sursă principală de informaţii. Moştenirea arhivistică este o mărturie importantă a dezvoltării economice, politice, sociale şi culturale a omenirii.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий