La 12 iulie 1909, în localitatea Vitănești, județul Teleorman, s-a născut Constantin Noica, unul dintre cei mai renumiți filosofi români din secolul al XX-lea.
Filosoful Constantin Noica a fost și poet, eseist, publicist, scriitor. În 1990, după moarte, i s-a conferit titlul de membru al Academiei Române. Și-a făcut studiile gimnaziale și liceale la București, după care s-a înscris la Facultatea de Filozofie și Litere a Universității din București, avându-l ca profesor pe filosoful Nae Ionescu. A absolvit facultatea în 1931 cu teza de licență „Problema lucrului în sine la Kant”. În perioada 1932-1934 Constantin Noica frecventează societatea culturală „Criterion”, dar nu se lasă influențat de legionari, rămânând fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României. În primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta până în primăvara anului 1939 . În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie. În octombrie același an Constantin Noica pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944, participând de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger.
În primul deceniu postbelic – 1949-1958 – Constantin Noica își are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici el și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Constantin Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de marele filosof la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 Constantin Noica se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere, unde va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene.
Ultimii ani din viață, începând din 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi. La 1 octombrie anul 1987, cu două luni înainte de moarte, Constantin Noica a venit pentru ultima oară la Ipoteşti, la baștina lui Mihai Eminescu. Aici, în acest loc s-a împlinit însă unul dintre cele mai mari vise ale lui: facsimilarea manuscriselor lui Eminescu, poate cea mai importantă lucrare a lui Noica din ultimii ani de viață… „Noica şi-a început drumul la Ipoteşti intrând în biserica ridicată de Iorga, unde și-a făcut semnul crucii, chiar dacă era însoţit de doi oficiali de la judeţ. I-am arătat chipul Arhanghelului Mihail, reprezentat cu faţa angelică a lui Eminescu copil, apoi urmele gloanţelor lăsate de ostaşii sovietici «eliberatori» în candela din faţa altarului şi în pieptul regelui Carol al II-lea, pictat ca şi Eminescu, la intrare, în semn de ctitori. «Au tras şi în Eminescu?». Nu, pentru că nu ştiau cine este. S-a uitat la mine complice”, și-a notat în jurnalul său din acea zi de toamnă Valentin Coşereanu, directorul de atunci al Muzeului „Mihai Eminescu” din Ipotești.
A doua zi Constantin Noica a plecat la Bucureşti şi cu asta a început lungul drum al anticamerelor, al nesfârşitelor explicaţii şi ore de aşteptare, de multe ori zadarnice, al telefoanelor, al mereu eşuatelor încercări de a fotografia paginile din caiete, al veşnicelor pelerinaje la Ipoteşti, în miez de iarnă, când casa memorială e îngheţată şi unde caloriferele electrice nu fac faţă şi trebuie să se supună regimului socialist al economiilor… Dar după trei ani de încercări de toate felurile, Eminescu, în toate strălucirile şi întunecimile minţii lui, era gata să-şi întâmpine oaspeţii la Ipoteşti. Ca o chemare sau ca o împlinire, la sfârşitul lui 1987, Constantin Noica pleca şi el spre alte lumi. Cu sentimentul unui dor împlinit.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com