Vizita va avea loc la 30 august anul curent, a declarat secretara de presă a Casei Albe, Jen Psaki.
În declaraţie se mai menţionează că întâlnirea preşedinţilor Ucrainei şi SUA va confirma susţinerea fermă de către Statele Unite a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în condiţiile agresiunii Rusiei în Donbas şi în Crimeea. Din cele spuse de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe reiese că liderii ambelor state vor examina colaborarea în sectorul energetic şi eforturile Kievului în lupta împotriva corupţiei şi în înfăptuirea reformelor, bazate pe „valorile noastre democratice comune”.
Anterior s-a comunicat că vizita Preşedintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski, în SUA va avea loc nu în iulie, ci în august.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com