La Iaşi s-a desfăşurat Forumul Cultural Transfrontalier – oportunităţi de dezvoltare şi finanţare. La acest forum, organizat de Consiliul Judeţean Iaşi, au participat circa 60 de delegaţi din Ucraina şi Republica Moldova, între aceştia fiind reprezentanţi ai organelor locale ale puterii de stat, ministerelor Culturii şi de Externe ale României, Consulatului General al României la Cernăuţi, Consulatului General al Republicii Moldova la Iaşi, Departamentului pentru relaţii cu Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, Uniunii Ucrainenilor din România – filiala Iaşi, etc. Regiunea Cernăuţi a fost reprezentată de preşedintele Consiliului Raional Cernăuţi, Ruslan Domniţac, şi preşedintele Comisiei permanente pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, religie, sport şi politica tineretului, Iurie Levcic.
Deschiderea oficială a avut loc în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii, cu luarea de cuvânt a preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Alexe.
Scopul Forumului a fost dezvoltarea conlucrării şi relaţiilor reciproce în domeniul culturii între Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Raional Cernăuţi, regiunea Vinnyţia şi unităţile teritorial administrative din Republica Moldova. Temele principale care au fost luate în discuţie la Iaşi se referă la păstrarea patrimoniului cultural şi tradiţiilor în aceste ţări vecine, extinderea şi căutarea posibilităţilor de realizare a proiectelor transfrontaliere în domeniul culturii, elaborarea şi aplicarea strategiei transfrontaliere internaţionale în vederea dezvoltării culturilor naţionale în ţările vecine vizate.
Participanţii la Forum au semnat o rezoluţie referitoare la facilitarea păstrării şi dezvoltării valorilor culturale de stat, tradiţiilor şi obiectivelor patrimoniului cultural din aceste ţări-vecine. După cum a subliniat Consulul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, „Cultura nu trebuie să aibă graniţe, este important să depășim toate momentele istorice grele dintre țările noastre, să văd că Ucraina, România și Republica Moldova își dau mâna și să ducem mai departe valorile noastre naționale. Raionul Cernăuți găzduiește cea mai mare comunitate istorică românească pe care noi o reprezentăm. Consulatul General al României vă asigură de tot suportul pentru proiectele dumneavoastră transfrontaliere”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com