La 26 august este ziua de naştere a istoricului Arcadie Moisei, învăţător emerit al Ucrainei. S-a născut la Tărăsăuţi şi la şcoala din satul natal a revenit după absolvirea Universităţii cernăuţene. În Tărăsăuţi există o stimă deosebită faţă de profesori, iar tânărul istoric Arcadie Moisei şi-a câştigat o mare autoritate în rândurile elevilor şi părinţilor, în cel al colegilor săi prin faptul că în afară de lecţiile captivante, le-a trezit discipolilor interesul de a studia istoria ţinutului natal… cu bicicleta. Nu a fost o invenţie a „bicicletei” în pedagogie. Pur şi simplu, profesorul Arcadie Moisei a început să organizeze călătorii cu bicicleta prin locurile interesante din regiunea noastră. Erau călătorii cognitive, fiindcă elevii au vizitat locuri legate de anumite evenimente istorice. Şi au ajuns tinerii istorici-biciclişti din Tărăsăuţi tocmai la Cetatea Albă din sudul Basarabiei. Evident că nu oricare pedagog şi-ar fi asumat un astfel de risc şi responsabilitate.
Această experienţă pedagogică a fost aplicată de istoricul Arcadie Moisei şi la Liceul Pedagogic din Cernăuţi, unde el şi-a continuat activitatea.
Profesorul Arcadie Moisei nu a alcătuit manuale de istorie. El a scris studii interesante despre istoria satului natal Tărăsăuţi, despre istoria învăţământului în raionul Noua Suliţă, despre unele personalităţi istorice ale neamului românesc. Iar anul acesta a scos de sub tipar volumul „Profesor peripatetic”. Cuvântul „peripatetic” din filozofia Greciei antice înseamnă „elev, continuator al lui Aristotel”. Iar Aristotel îşi învăţa discipolii, plimbându-se cu ei. Cam la fel a procedat şi conaţionalul nostru, Arcadie Moisei. În noua sa carte el descrie itinerarele parcurse împreună cu elevii săi, altoindu-le dragostea faţă de istoria neamului şi ţinutului natal. Autorul a scris-o în limba ucraineană ca să fie ca un manual neobişnuit de istorie pentru un auditoriu mai mare de elevi.
În prezent istoricul Arcadie Moisei se află la odihna binemeritată, dar continuă să călătorească în locurile din lume, unde a fost scrisă istoria milenară a omenirii.
Cu prilejul zilei de naştere, colectivul publicaţiei online „Libertatea Cuvântului” îi urează domnului Arcadie Moisei sănătate şi posibilitatea să cucerească noi piscuri ale istoriei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com