SUA sunt gata să adere la Formatul Normandia, dar există o condiţie

3 09 2021 LC IST 5

După întâlnirea lui Volodymyr Zelenski cu Joe Biden, şeful Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Andrii Ermak, a declarat despre disponibilitatea SUA de a participa la negocierile în Formatul Normandia privind reglementarea situaţiei din Donbas. Însă există o condiţie care trebuie îndeplinită. După cum a explicat şeful Oficiului Preşedintelui, care împreună cu Volodymyr Zelenski se află în Statele Unite, pentru participarea SUA se cere acordul tuturor participanţilor la Formatul Normandia, adică a Ucrainei, Franţei, Germaniei şi Rusiei. „Negocierile pot avea loc atunci, când există acordul tuturor părţilor. Pot să spun că Statele Unite, iar ele au confirmat aceasta, sunt gata pentru a participa”, a declarat Andrii Ermak. El a relevat că dacă SUA vor adera la Formatul Normandia, vor face tot posibilul pentru a o ajuta pe Ucraina să pună capăt războiului şi să garanteze cu adevărat un sistem durabil de securitate.  În afară de aceasta, şeful Oficiului Preşedintelui a subliniat că schimbarea formatului de la Minsk sau renunţarea la el n-a fost examinată în timpul vizitei delegaţiei ucrainene în SUA, transmite Canalul 24.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий