Istoricul zilei: 13 septembrie

13 09 2021 LC IST 6

Anul 509 î.e.n. A fost inaugurat Templul lui Jupiter Optimus Maximus pe Colina Capitoliului din Roma. Templul lui Jupiter Optimus Maximus, cunoscut şi sub numele de Templul lui Jupiter Capitolinus, a fost cel mai important templu din Roma antică.

13 09 2021 LC IST 2

Anul 335. A fost sfinţită, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri), din Ierusalim.

În afară de loc considerat de către tradiție a fi cel al execuției și al mormântului lui Isius, mai târziu complexului i-au fost adăugate de către legendele creștine noi și noi semnificații istorice și teologice: a devenit astfel noul centru (sau buric) al lumii , dislocând tradiția evreiască care desemna drept centru al lumii înălțimea Moria, contrazicând chiar Biblia. Locul ales de Constantin pentru Biserica Sfântului Mormânt a devenit în tradiția creștină și decorul în care Avraam a vrut să-l sacrifice pe Isaac. O curte din interiorul complexului constantinian a început să fie considerată de tradiția creștină a fi și locul unde Iisus a alungat comercianții din împrejurimile Templului. Iar mormântul (craniului) lui Adam, primul om creat și alungat de Dumnezeu din Rai, va fi și el considerat de către tradițiile creștine a se afla sub Golgota, relocalizat fiind din Hebron sau muntele Moria, unde-l punea de obicei tradiția evreiască.  Biserica Sfântului Mormânt a devenit un important loc de pelerinaj pentru creștini si in fiecare an pe 13 septembrie este celebrata sfinţirea sa.

13 09 2021 LC IST 3

Anul 1724.  A fost sfinţită Mănăstirea Văcărești din Bucureşti, ctitorie a familiei Mavrocordat – cel mai valoros ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, cea mai mare mânăstire din Balcani.

Mănăstirea Văcărești, cunoscută și ca Închisoarea Văcărești, a fost un ansamblu arhitectonic construit între 1716-1736 în stil brâncovenesc, unul din cele mai valoroase monumente istorice din București. În timpul regimului comunist, ca urmare a „sistematizării teritoriale urbane și rurale”, inițiate în 1974, întregul ansamblu al Mănăstirii Văcărești a fost dărâmat în luna decembrie 1986.

Anul 1875. Mihai Eminescu îl duce, pentru prima dată, pe Ion Creangă la „Junimea”, unde acesta citeşte povestea „Soacra cu trei nurori”.

13 09 2021 LC IST 4

Anul 1913. A decedat Aurel Vlaicu, pionier al aviaţiei mondiale,  inginer şi constructor de avioane, prăbuşindu-se cu avionul său, în timpul unei încercări de trecere peste Munţii Carpaţi. Primul avion construit şi pilotat de Aurel Vlaicu (1882-1913) a zburat pe data de 17 iunie 1910. Evenimentul a avut loc pe câmpul Cotrocenilor, avionul ridicându-se la o înălţime de 3-4 metri şi zburând pe o distanţă de circa 40 metri. La 23 iulie acelaşi an, Vlaicu mai face o încercare, iar de această dată parcurge o distanţă de 400 metri, la o înălţime de 4 metri.

Al treilea zbor, care a avut loc pe 10 august, a fost un adevărat succes, pentru că aeroplanul a parcurs 4 kilometri. În 27 septembrie 1910, la propunerea Ministerului de Război, Vlaicu a dus, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acel moment, România a devenit a doua ţară, după Franţa, care a folosit avionul în scopuri militare.

13 09 2021 LC IST 5

La 13 septembrie este marcată Ziua Internaţională a Ciocolatei. Aztecii spuneau că ar fi născută din sângele unei prinţese, moartă pentru că nu a divulgat nimănui secretul unei comori legendare. Seminţele plantei de cacao reprezentau în acest caz amărăciunea şi suferinţa. În timp ce indienii Maya din Mexic, în jurul anului 600 î.e.n., considerau bobul de cacao un dar divin cu puteri magice pe care îl foloseau în ritualuri şi ceremonii, dar şi ca tratament împotriva durerilor, a febrei şi a tusei, aztecii îi legau existenţa de „grădinile Raiului”. Şi unii şi ceilalţi îl foloseau ca monedă de schimb (cu 100 de boabe se putea cumpăra un sclav) şi ca ingredient pentru o băutură energizantă. Mayaşii sunt cei care au inventat o băutură fierbinte şi amară preparată din păstăile de cacao şi îmbunătăţită cu diferite arome. Reţeta a fost preluată de azteci, care au adăugat vanilie şi miere, şi au numit-o „xocoatl” (apă amară).

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий