Anul 53 e.n. S-a născut Împăratul Traian. Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117) a fost împărat Roman între 98-117. Urna de aur cu cenuşa împăratului a fost depusă într-o încăpere din soclul Columnei din Roma, care a devenit astfel şi mormântul cuceritorului Daciei. În timpul domniei lui Traian Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale teritoriale. A fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni a Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia.
Anul 1793. Preşedintele SUA, George Washington, a pus piatra de temelie a Capitoliului, devenit astăzi simbol al politicii americane şi al libertăţii acestei naţiuni. Capitoliul Statelor Unite ale Americii este o clădire care servește ca sediu al guvernului pentru Congresul Statelor Unite ale Americii, ramura legislativă a guvernului federal al Statelor Unite ale Americii. Clădirea se găsește în Washington, în vârful colinei cunoscută sub numele de Capitol Hill.
Anul 1896. A murit la Chişinău Ştefan Gonata, agronom şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române. Ștefan Gonata s-a născut la 1 februarie 1838 la moșia tatălui de la Trifănești, în Basarabia. Avea șase ani când a pierdut unul după altul trei frați, apoi a decedat și mama. Tatăl și-a dedicat viața pentru educația fiului său. Încă de la o vârstă destul de fragedă începuse să facă lecturi serioase din autorii clasici. În 1856 absolvă liceul regional din Chişinău și pleacă la Odesa, la colegiul „Richelieu”, pe care-l părăsește din anul III. Își continuă studiile la Paris, unde urmează filozofia şi viticultura. Revenit în țară, a fost ales deputat pentru distribuirea sarcinilor rurale (1863 — 1865), apoi deputat al nobilimii pe diferite județe.
Ștefan Gonata a amenajat pe moșia sa un sector agricol experimental și a început desfășurarea de experimente științifice, mai ales în domeniul viticulturii. El a fost unul dintre acei care a adus și a aclimatizat în Basarabia vița-de-vie franceză. A colaborat la mai multe publicații agricole din Rusia, mai ales la revista Departamentului de Agricultură de la Sankt Petersburg, iar observațiile sale științifice le împărtășea cu savanți din România și din alte țări europene. Era prieten cu Mihail Kogălniceanu, cu care întreținea corespondența. La numai 29 de ani, în 1867, participă la fondarea Societății Academice Române și din 1870 este ales membru de onoare al Academiei Române. La Zberoaia a deschis un spital și a organizat un muzeu. Avea o bibliotecă extraordinară. Ultimii ani de viață Ștefan Gonata i-a trăit chinuit de boală, în izolare. În chinurile bolii și-a dat foc manuscriselor și unor documente, iar ceea ce n-a ars atunci, a ars în timpul revoluției din 1917.
Anul 1914. A fost semnată Convenţia ruso-română, prin care Rusia s-a angajat să garanteze şi să apere integritatea teritorială a României şi recunoaşterea drepturilor acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români în schimbul unei neutralităţi binevoitoare a României.
Anul 1929. S-a născut Ala Gorska, pictoriţă şaizecistă, activistă politică şi apărătoare a drepturilor omului din Ucraina. Ala Gorska (1929-1970), absolventă a Institutului de artă plastică din Kiev, în perioada anilor 1959-1962 a creat un ciclu de lucrări, având ca tematică viaţa minerilor. A executat mai multe lucrări din raionul Cernobyl, regiunea Kiev. A participat la descoperirea locurilor înmormântării deţinuţilor politici, exterminaţi de organele NKVD-ului. În anul 1968 a semnat o scrisoare de protest împotriva încălcării Constituţiei URSS în procesele judiciare politice. Ala Gorska a fost omorâtă la 28 noiembrie 1970 din motive politice.
Anul 1938. A fost inaugurat Mausoleul de la Mărăşeşti, România. În interiorul monumentului se află osemintele a 5.073 de eroi (3.000 de ostaşi neidentificaţi, 1.974 de ostaşi identificaţi, 97 de ofiţeri şi 2 preoţi).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com