La 28 septembrie 1876, cu 145 de ani în urmă, a decedat Costache Negri, diplomat român unionist, participant la Revoluţia de la 1848 din Moldova.
Costache Negri s-a născut la 14 mai 1812, la Iaşi. Tatăl său era Petrache Negrea, vel aga, mama, Smaranda, născuta Donici. Educația școlară și-a făcut-o în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza, a cărui soție era mătușa mamei lui, și apoi la Chişinău şi Odesa. În 1834 a plecat la studii în Franţa şi Italia. Costache Negri a revenit în Moldova la sfârșitul anului 1841.
În momentul izbucnirii Revoluţiei de la 1848 Costache Negri era la Paris. El s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc. În martie 1848 lui Costache Negri i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar, împreună cu un grup de exilați moldoveni, a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a participat la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, la Cernăuţi, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, aflat în exil. A fost susţinut de viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza, aflat şi el la Cernăuţi.
Înfrângerea revoluției în Ţara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea de a face schimbări politice majore și în Moldova. Datorită unei epidemii de holeră și a opoziției în creștere din partea autorităților habsburgice, întregul grup de revoluționari, între care și Costache Negri, a fost obligat să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. Alături de alți exilați români, în 1849 Costache Negri și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, dar în curând a avut posibilitatea să se întoarcă în Moldova, unde fusese ales un nou domnitor, Grigore Alexandru Ghica, care l-a numit în diverse funcții judecătorești și administrative. Ca om politic și patriot s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcție publică – pârcălab de Covurlui. Odată cu internaționalizarea chestiunii românești, din 1855 Costache Negri a început o carieră diplomatică, care a făcut din el cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu.
În 1855 Costache Negri a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii de la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856.
A participat permanent la adunările mișcării unioniste române, care au avut ca rezultat dubla alegere a domnitorului Cuza în 1859 și la unirea definitivă din 1861. Însuși Costache Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată, cu o integritate morală ce nu pare a mai fi fost întâlnită în politica românească.
În anul 1859 Costache Negri a fost trimis la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor unite pentru a obține recunoașterea stării de lucruri creată prin votul de la 24 ianuarie și deci a dobândi unirea definitivă. Prieten bun cu Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri, să renunțe la viața politică.
Costache Negri decedat la 28 septembrie 1876, fiind înmormântat la mănăstirea Răducanu din Târgu Ocna. Minai Eminescu l-a definit pe Costache Negri ca fiind „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com