Se întâmplă, ca după o petrecere, să rămână ceva vin într-o sticlă, cel puţin pentru o perioadă de timp încât să nu mai poată fi consumat. De aceea, vă propunem câteva întrebuinţări ingenioase ale vinului rămas.
* Când faceţi o baie, turnaţi restul de vin în apa caldă. Sunt de ajuns două câni pentru a obţine efectul scontat: de a ieşi din baie cu o piele catifelată. Acidul tartric şi antioxidanţii din vin au efectul de a dezinfecta şi regenera pielea, având şi un mic rol exfoliant.
* Amestecaţi vin alb cu bicarbonat de sodiu şi apoi folosiţi această compoziţie pentru a înlătura grăsimea de pe diferite suprafeţe, farfurii, oale şi chiar de pe grătar. Lăsaţi să acţioneze şi apoi frecaţi locurile murdare.
* Clătiţi fructele şi legumele cu vinul rămas în sticlă. Puteţi turna lichidul într-un pulverizator şi apoi stropiţi fructele şi legumele. Pe lângă faptul că alcoolul din vin le curăţă de impurităţi mult mai bine decât apa, substanţa poate ucide şi unele bacterii, inclusiv salmonella.
* Acelaşi vin pus într-un pulverizator poate fi folosit la facerea curăţeniei. Alcoolul în combinaţie cu aciditatea poate înlătura petele şi moliile. Aveţi însă grijă să nu folosiţi vinul pe blaturi din granit. Vinul alb poate fi folosit şi pentru curăţarea geamurilor.
* Dacă aţi pătat covorul cu vin roşu, luaţi repede o sticlă de vin alb şi turnaţi încet peste pata roşie cât este încă umedă pentru a o dilua. Curăţaţi apoi locul cu un burete şi apă rece. Presăraţi apoi sare peste pată şi lăsaţi să acţioneze timp de 10 minute. La final aspiraţi sarea şi covorul va arăta ca nou.