Anul 1800. A fost înfiinţată Casa Albă, reşedinţa preşedinţilor SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792. Clădirea principală a fost construită în stil georgian, între 1792 şi 1800, din gresie vopsită în alb, fiind reşedinţa şefului executivului american pentru toţi preşedinţii începând cu John Adams.
Anul 1883. În Spania, arhitectul modernist, Antonio Gaudí, primeşte aprobarea de a continua construcţia catedralei barceloneze Sagrada Familia. Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. În prezent termenul estimat este anul 2026.
Anul 1916. A început Bătălia de la Târgu Jiu, parte din Participarea României la Primul Război Mondial. Bătălia s-a desfășurat între 3/16 noiembrie – 4/17 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat învingerea forțelor române și forțarea Munților Carpați de către trupele Puterilor Centrale, în împrejurimile orașului Târgu Jiu, în ea fiind angajate forțele Armatei 1 române și forțele Armatei 9 germane. Bătălia s-a încheiat cu victoria forțelor germane. Pierderea bătăliei a avut un impact strategic major asupra frontului românesc, permițând forțelor germane să debușeze în Câmpia Română, fapt care va duce în mai puțin de două luni la ocuparea întregului teritoriu al Munteniei și Dobrogei.
Anul 1928. Inventatorul Anastase Dagomir, creator al cabinei catapultate, înregistrează, în Franţa, cererea de brevet pentru această invenţie. Anastase Dragomir (1896-1966) a fost un inventator român din domeniul aviaţiei, este renumit pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, de care a beneficiat împreună cu un alt inventator român, Tănase Dobrescu. Invenția consta dintr-o așa numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două paraşute) dintr-o aeronavă sau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile. Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris – Orly din Franţa şi ulterior, în octombrie 1929 , pe Aeroportul Băneasa , lângă Bucureşti.
Anul 1937. În pădurea Sandarmoh din Karelia au fost împuşcate 134 persoane, acuzate de „naţionalism burghez ucrainean”. Printre acestea s-au numărat Les Kurbas, fondatorul noului teatru ucrainean, Valerian Pidmoghilnyi, unul dintre cei mai talentaţi prozatori, Mykola Kuliş, liderul poeţilor „neoclasici”, Matvii Iavorski, istoric, Volodymyr Cehivski, politician ucrainean etc.
Anul 1941. În Kievul ocupat de trupele hitleriste a fost aruncată în aer Catedrala Adormirii Maicii Domnului de la Lavra Pecerska. După cum afirmau istoricii sovietici, catedrala a fost distrusă de ocupanţii nazişti. În prezent există o altă versiune. Catedrala a fost minată şi aruncată în aer de către echipă de genişti sovietici. Principalul locaş de închinare de pe teritoriul Lavrei Pecerska a fost reconstruit în primii ani de independenţă a Ucrainei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com