Istoricul zilei: 15 noiembrie

15 11 IST 7

Anul 1813.  Inginerul, poetul și dramaturgul român Gheorghe Asachi deschide cu sprijinul mitropolitului  Veniamin Costache şi cu aprobarea data prin „anaforaua”  domnitorului Moldovei, Scarlat Calimah, la Academia domnească din Iaşi,  o clasă specială  cu predarea  în limba română, pentru  pregătirea inginerilor hotarnici. Gheorghe Asachi a devenit profesor al cursurilor de matematică teoretică (aritmetică, algebră şi geometrie) şi aplicaţii practice de geodezie, inginerie şi arhitectură în limba română. La 18 iunie, cursanţii acestui „clas”, între care  Alexandru Calimah, fiul domnitorului şi Teodor Balş, viitor caimacan al Moldovei, au susţinut, cu rezultate bune, examenul general public şi au intrat în posesia „Diplomei de inginer hotarnic”. Se înfiinţa astfel la Iaşi primul „nucleu“ al învăţământului tehnic superior din întregul Principat al Moldovei. Cursul a funcţionat pană în 1818. Paralel cu el, Gheorghe Asachi a susţinut o intensă activitate culturală şi literară.

15 11 2021 IST 4

Anul 1836.  Se înfiinţează în Moldova, Conservatorul filarmonic şi dramatic din  Iaşi, deschis sub direcţia lui Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri (tatăl) şi a vornicului Ştefan Catargiu, cu scopul expres de „a învăţa pe elevi muzica vocală şi declamaţia” în limba română. În noiembrie 1840 Conservatorul şi-a încetat activitatea. Primăria oraşului Iaşi, recunoscătoare faţă de personalitatea marcantă a lui Gheorghe Asachi, cel ce şi-a pus  „pecetea sa întemeietoare” pe multiplele ctitorii de cultură, artă şi tehnică, la stăruinţa unui grup de iniţiativă, în frunte cu Vasile Alecsandri, a comandat execuţia unei statui a marelui cărturar, sculptorului Jean Georgescu. Statuia de marmură, a fost realizată în 1887.

Anul 1876.  S-a născut Anne – Elisabeth de Noailles (pe numele său adevărat Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brâncoveanu), scriitoare franceză de origine română, prima femeie admisă în Academia Română – membru de onoare străin al Academiei Române din 1925.  Anne – Elisabeth de Noailles (1876-1933) a  fost prima femeie membră a Academiei Regale din Belgia şi a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, alături de cântăreaţa de operă Elena Măcărescu, fiind primele femei admise în această instituţie.

15 11 2021 IST 5 a

Anul 1918.  Consiliul Naţional Român din Bucovina hotărăşte  în unanimitate „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.

Anul 1943.  Se constituie pe teritoriul URSS, din dispoziţia  guvernului sovietic, Divizia de voluntari „Tudor Vladimirescu“, alcătuită din prizonieri români, cu scopul luptei împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor acesteia.

Anul 1958.  S-a născut în orașul Chișinău din RSS Moldovenească, teritoriu aflat sub ocupația sovietică, Doina Marin (Aldea Teodorovici), cântăreață de muzica patriotică, luptătoare pentru unirea R. Moldova cu Romania. În 1980 a absolvit Facultatea de filologie, limbă și literatură română a Universității de Stat din R. Moldova. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul „Ion Creangă” din Chișinău. Din 1982  a fost nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei. A participat la cele mai importante  evenimente care au marcat procesul de renaștere a poporului român din Basarabia, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt „Suveranitate”, „Sfântă ni-i casa” și altele. Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Republicii Moldova din acei ani. La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova. Doina Aldea Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui tragic accident rutier  pe șoseaua DN2, nu departe de București, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992.

15 11 2021 IST 6

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий