Mesaj de felicitare cu prilejul Anului Nou

31 12 2021 GROSU

În viaţa noastră începe un nou an, aşteptat cu gânduri senine şi speranţe de fiecare om. La acest hotar de timp ne dorim ca totul ce a fost negativ să rămână în trecut, iar cele bune să se adune.

Anul 2022 este semnificativ şi pentru publicaţia de expresie românească „Libertatea Cuvântului”. Se vor împlini două decenii de când ea este prezentă în spaţiul informativ – imens şi divers, până în 2020 – ca ediţie tipărită, iar din 2020 încoace – ca ediţie online. Tehnologiile performante ne permit să avem cititori în lumea întreagă, însă misiunea noastră constă în aceea de a servi comunitatea românească din regiunea Cernăuţi, de a propaga valorile ei spirituale.  Iar dacă viaţa multilaterală a acesteia, oglindită prin informaţiile difuzate de „Libertatea Cuvântului”, trezeşte interes şi departe de meleagul nostru, nu poate decât să ne bucure. Ne îndeamnă să activăm cu mai mult discernământ.

Cu prilejul Anului Nou şi a luminoaselor Sărbători de iarnă, le dorim cititorilor noştri multă sănătate, pace în casă şi în ţară, bunăstare şi belşug, împliniri şi realizări frumoase. Deoarece aceste sărbători sunt considerate familiale, familia Grosu vă doreşte ca în sânul familiei Dumneavoastră să dăinuie iubirea şi stima reciprocă, buna înţelegere şi armonia. Or, o familie fericită e pe placul lui Dumnezeu.

La mulţi ani!

Mihai GROSU,

redactor-şef al publicaţiei „Libertatea Cuvântului”

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий