La 31 martie anul 46 î.e.n. Iulius Cezar a decretat utilizarea în întregul Imperiu Roman a calendarului, întocmit de astronomul Sosigene din Alexandria, cunoscut sub numele de Calendarul Iulian. Introdus în anul 45 î.e.n. el a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe. Calendarul iulian a fost folosit în Europa din timpurile Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigore al III-lea a hotărât o noua reforma a calendarului, cu ajutorul astronomului italian Lilius. Astfel a apărut Calendarul Gregorian, în stilul nou. Noul calendar a fost în scurtă vreme adoptat de majoritatea ţărilor catolice. Ţările protestante l-au adoptat ceva mai târziu, iar ţările din Europa Răsăriteană l-au adoptat mult mai târziu, unele la începutul secolului al XX-lea. Între Bisericile Ortodoxe care nu au făcut această schimbare se numără Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Ucraineană, Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, care prăznuiesc Paştile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.
La 31 martie 1685 a murit în captivitate la Lvov, domnitorul Moldovei Gheorghe Duca, după ce fusese capturat pe când se întorcea cu oastea de la bătălia sub zidurile Vienei. Gheorghe Duca era un grec originar din Rumelia, venit în Moldova de mic, împreună cu părinţii săi. În timpul domniei lui Vasile Lupu a fost slujitor la curtea domnească. O căsătorie reuşită cu o fată din familia Buhuş, îi asigură ulterior dregătoria de mare vistiernic în timpul domniei lui Dabija Vodă. După moartea acestuia, Dabijoaia reuşeşte prin vechile sale cunoştinţe greceşti din Constantinopol, să obţină firmanul domniei Moldovei pentru Gheorghe Duca, ginerele ei. Turcii l-au numit, în 1681, hatman al Ucrainei, având curțile peste Nistru, la Nemirov, pe Bug, și la Țigănauca, în fața Sorocii. Începând cu această perioadă Gheorghe Duca se intitulează „domn al Ţării Moldovei şi al Ţării Ucrainei”. Stăpânirea lui Gheorghe Duca în această regiune a durat până la sfârşitul anului 1683, perioada în care aici s-au strămutat multe familii de moldoveni care au întemeiat sate şi au reconstruit oraşele distruse în timpul ostilităților ruso-turce. Înfrângerea turcilor la Viena din vara anului 1683, a avut urmări directe atât asupra stăpânirii lui Gheorghe Duca a teritoriilor dintre Nistru şi Nipru, cât şi asupra sorţii domnului. Gheorghe Duca a, ctitorit biserica Cetățuia, în a cărei plan se regăsește structura și elevația bisericii Trei Ierarhi din Iași.
În ziua de 31 martie a anului 1809 s-a născut scriitorul rus Nikolai Gogol. Nikolai Gogol (1809-1852) a fost un prozator și dramaturg rus, născut în Ucraina. Majoritatea operelor sale au fost traduse şi în limba română. Romanul „Suflete moarte“, publicat pentru prima data în anul 1842, stârneşte multă vâlvă la Moscova şi este privit ca fiind marele clasic al prozei ruseşti. Noţiunea de „roman rusesc“ nu numai că a debutat odată cu această operă neterminată a lui Nikolai Gogol, ci, practic, toate capodoperele ruseşti, care au urmat-o, îşi au rădăcinile în ea. Dostoievski a mers chiar mai departe, afirmând că „Toţi scriitori ruşi se trag din Mantaua lui Gogol“. Romanul reuşeşte să surprindă atât prin subiectul său, cât şi prin istoria sa atipică. Este alcătuit din două volume rezultate din truda de 17 ani a autorului, munca la primul volum începând în anul 1836, iar scrierea celui de-al doilea în 1840. Cu toate acestea, Gogol şi-a încredinţat flăcărilor manuscrisul celui de-al doilea volum, care după toate aparenţele fusese finalizat, reluând scrierea unei alte variante a acestuia în 1848. Trei ani mai târziu lucrarea este terminată şi pregătită pentru tipar, efort zadarnic dacă ţinem cont de faptul că în 1852 autorul îşi transformă pentru a doua oară manuscrisul în scrum. Nefinalizate şi cu anumite lipsuri în interiorul textului, capitolele volumului al doilea au fost publicate pentru prima oară în 1855 sub titlul de „Scrierile lui Gogol găsite după moartea autorului“.
La 31 martie 1841 la Holod, în Transilvania (Bihor), s-a născut Iosif Vulcan, publicist şi scriitor român, membru al Academiei Române. Iosif Vulcan (1841-1907) este fondatorul revistei „Familia”, în care la 9 martie 1866 a debutat Mihai Eminescu, poetul nepereche al românilor, cu poezia „De-aș avea”. Pe lângă activitatea sa literară, Iosif Vulcan a fost și unul dintre promotorii teatrului românesc în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1870, alături de deputații români din Parlamentul Ungar, Iosif Vulcan a pus bazele Societății pentru crearea unui fond de teatru român. Creată în contextul politic al Transilvaniei, care la acea dată se afla în componența Imperiului Austro-Ungar, Societatea a jucat un rol important nu doar în evoluția dramaturgiei românești, ci și în relațiile dintre români și maghiari. Tot la inițiativa lui, revista „Familia” a devenit organul de presă reprezentativ pentru această Societate.
Fondatorul revistei „Familia” a scris poezii („Lira mea”), piese de teatru („Ștefan Vodă cel Tânăr”, „Gărgăunii Dragostei”, „Mireasă pentru Mireasă”), o importantă lucrare istorică („Panteonul Roman”), nuvele, romane și traduceri. S-a stins din viaţă la 8 septembrie 1907.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com