Preşedintele ucrainean a ţinut un discurs pentru participanţii la şedinţa Consiliului de Securitate al ONU

5 04 2022 IN 8

Ucraina este gata să ofere platformă pentru unul din oficiile principale ale sistemului de securitate înnoit al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Despre aceasta a declarat Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, în discursul său video la şedinţa din 5 aprilie a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu exterminările în masă, săvârşite de armata rusă la Bucea, transmite Ukrinform. „Acest oficiu se poate specializa în luarea măsurilor preventive de menţinere a păcii”, a subliniat Preşedintele ucrainean. În discursul său  Volodimir Zelenski a cerut Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite să ofere garanții de securitate Ucrainei și a cerut din nou pedepsirea Rusiei pentru crime de război. „Unde este securitatea pe care trebuie să o garanteze Consiliul de Securitate? Nu există. Deși există un Consiliu de Securitate. Deci, unde este pacea? Care sunt acele garanții pe care Națiunile Unite trebuie să le garanteze?” a întrebat el.

Volodymyr Zelenski a spus că Rusia trebuie să răspundă pentru atrocitățile comise în Ucraina, potrivit CNN.   „Aș dori să vă reamintesc articolul 1, capitolul 1 al Cartei ONU. Care este scopul organizației noastre? Scopul ei este menținerea păcii. Și acum Carta ONU a fost încălcată literalmente, începând cu articolul 1. Ce rost au toate celelalte articole?”, a menționat Zelenski.

Președintele Ucrainei a cerut investigații complete și transparente în ceea ce privește crimele de război comise de Rusia în Ucraina: „Acces total pentru jurnaliști, cooperare maximă cu instituțiile internaționale, implicarea Curții Penale Internaționale, responsabilitate completă și deplină. Sunt sigur că fiecare stat membru al ONU ar trebui să fie interesat de acest lucru. Pentru ce? Pentru a-i pedepsi pe toți cei care se consideră privilegiați și cred că pot scăpa nepedepsiți. Arătați-le tuturor celorlalți potențiali criminali de război din lume cum vor fi pedepsiți dacă cel mai mare criminal de război este pedepsit”.

Zelenski a cerut ca soldații armatei ruse și „cei care le-au dat ordine” să comită atacuri în Ucraina să fie judecați pentru crime de război. De asemenea, el a cerut ca toți rușii care au dat „ordine penale” și „le-au îndeplinit prin uciderea poporului ucrainean” să fie aduși în fața unui tribunal, similar celui de la Nürnberg, care a judecat crimele naziștilor,  după al Doilea Război Mondial. Volodymyr Zelenski s-a referit la masacrul de la Bucea, unde sute de civili au fost uciși, și a spus că „nu există nicio crimă pe care rușii să nu o fi comis acolo”. „Armata rusă i-a ucis intenționat pe toți cei care și-au apărat țara. Au împușcat și au ucis femei. Au ucis familii întregi, adulți și copii, și au încercat să ardă cadavrele. Mă adresez dumneavoastră în numele oamenilor care onorează memoria celor decedați și memoria civililor care au fost împușcați după ce au fost torturați. Unii dintre ei au fost împușcați pe străzi”, a spus Zelenski. El a adăugat că Rusia „va da vina pe toată lumea pentru a-și justifica propriile acțiuni” în Ucraina.

„Vor spune că există diferite versiuni, că este imposibil de stabilit care dintre acele versiuni este adevărată. Vor spune chiar că filmările au fost regizate, dar acum suntem în 2022”, a continuat el. Preşedintele ucrainean a mai menţionat că „există dovezi concludente și există imagini din satelit” care arată ce s-a întâmplat cu adevărat în timpul atacurilor de la Bucea, adăugând că „pot fi făcute investigații complete și transparente”.

Preşedintele Ucrainei a opinat: „Este timpul să transformăm sistemul, al cărui nucleu este ONU. Pentru a face acest lucru, propunem convocarea unei conferințe globale și vă cerem să faceți acest lucru deja în Kievul pașnic — pentru a decide cum vom reforma sistemul global de securitate, cum vom garanta cu adevărat inviolabilitatea codonilor general recunoscuți și a integritatea statelor, cum vom afirma supremația dreptului internațional”. Nu mai pot exista excepții, privilegii, toată lumea ar trebui să fie egală indiferent de puterea economică, zona geografică și ambițiile individuale, este convins Volodymyr Zelenski. Avem nevoie de decizii de la Consiliul de Securitate pentru pacea în Ucraina, a spus el, cerând ca Rusia să fie înlăturată „ca agresor și sursă de război de la blocarea deciziilor privind propria sa agresiune, propriul război”.

„Sau dacă formatul actual nu are nicio alternativă și pur și simplu nu există nicio ieșire, atunci va continua doar autodizolvarea”, a adăugat liderul de la Kiev.

După cum s-a comunicat, Marea Britanie, care prezidează Consiliul de Securitate al ONU în aprilie, a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate la 5 aprilie pentru a discuta despre masacrele comise de forțele armate ruse la Bucea în timpul ocupației sale.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий