Despre aceasta a comunicat şeful delegației ucrainene pentru negocieri, David Arahamia, pe contul său în Telegram, transmite Agenția „Ukrainski novynî”. „Acum pot spune că evacuarea parțială a civililor de la „Azovstal” s-a desfăşurat cu succes. Peste 100 de ucraineni, inclusiv copii, femei, bătrâni, sunt, în sfârșit, în siguranță», a notat el.
Potrivit lui Arahamia, evacuarea a avut loc grație eforturilor depuse de Oficiul Președintelui Ucrainei şi sprijinului Națiunilor Unite (ONU), Comitetului Internațional al Crucii Roșii, împreună cu vicepremierul pentru reintegrarea teritoriilor ocupate temporar, Iryna Vereşciuk. El a menţionat că acum două săptămâni această operațiune părea imposibilă, iar cu o săptămână în urmă – puțin probabilă. „Dar nu ne-am pierdut speranţa și am continuat să ne facem datoria, pentru că oamenii așteptau acolo. Nu doar lor le-a fost greu. Au văzut cu ochii lor cum poate arăta infernul”, a subliniat David Arahamia.
Preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a scris pe contul său în Twitter: „A început evacuarea civililor de la „Azovstal”. Primul grup din aproximativ 100 persoane se îndreaptă pe teritoriul controlat de noi. Mâine îi vom întâlni în Zaporijjia. Sunt recunoscător întregii echipe. În prezent ea, împreună cu reprezentanţii ONU, pregătesc evacuarea celorlalţi civili de pe teritoriul uzinei”.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com